Se zice că la fotbal și politică se pricepe tot omu’. Iar dacă în politică femeile au mai reușit să-și facă loc, despre fotbal se spune că este terenul rezervat bărbaților. Dar nu este așa. O tânără de 19 ani demonstrează că fotbalul poate fi un sport în care femeile pot execela. Teodora Meluță, fundaș la Olimpia Cluj, a reușit să devină cea mai bună fotbalistă din România.
Fata provine dintr-o familie de microbiști și a făcut cunoștință cu fotbalul la vârsta de numai 8 ani. În primii șase ani s-a antrenat cu băieții, dar apoi a făcut pasul către o echipă din fotbalul feminin. A ajuns în top de la o vârstă fragedă, iar la 14 ani a fost convocată la echipa națională a României. Anul trecut a câștigat premiul de cea mai bună fotbalistă în cadrul Galei Fotbalului Românesc.
„Am jucat extrem de mult fotbal cu frații mei. Îmi aduc aminte că ieșeam de la școală, lăsam ghiozdanul și eram în spatele blocului cu mingea de fotbal, ne pregăteam la antrenament și apoi seara ne făceam temele. Ne pregăteam împreună. Și apoi a doua zi o luam de la capăt“, a declarat Teodora într-un interviu pentru Antena 3.
Toată joaca asta s-a transformat în ceva serios. Și nu a durat mult până a fost convocată la echipa națională. „Când m-am apucat eu de fotbal nu știam că există fotbal feminin și le-am spus părinților că vreau și eu să fac fotbal. Părinții mei au insistat la clubul unde era fratele meu cel mic. Am ajuns să joc acolo și apoi m-a ajutat domnul Gheorghe Marinescu să fac cunoștință cu fotbalul feminin. La început eram ca un fel de copil de mingi, nici nu visam că o să ajung să joc pentru echipa națională, dar era un vis. Și visul acela s-a împlinit, iar în momentul de față sunt mândră că port echipamentul echipei naționale“, a continuat sportiva.
Părinții ei au susținut-o foarte mult. Au fost mereu alături de ea, iar după fiecare meci îi spuneau ce ar trebui să mai facă, ce nu a fost bine sau ce a fost bine.
Într-un sport dominat de bărbați, Teodora a încercat să dărâme niște bariere și nu de puține ori a șuat apărarea fotbalului românesc.
„Eu am luat tot ce făceam pentru echipă foarte în serios. Asta contează cel mai mult. Eu am crezut în ceea ce pot să fac. Erau vorba în jurul meu, iar eu încercam să le ignor și să-mi văd mai departe de treaba mea. Și așa am ajuns să fiu la nivelul la care am ajuns acum.“
La nivel internațional, fotbalul feminin se bucură de foarte multă popularitate și s-a dezvoltat foarte mult, existând competiții similare din fotbalul masculin. „În România, față de anii trecuți, a crescut mult fotbalul feminin și sper ca anii următori să ajungă la un nivel și mai ridicat și să ajungem la fel ca și în celelalte țări din Europa. Chiar îmi doresc foarte mult acest lucru.“
Evident că Teodora are și modele în fotbal, a căror activitate o urmărește. Dar oare sunt acestea din fotbalul feminin sau cel masculin? „Mă inspir mai mult de la fotbaliștii din fotbalul masculin. Admir și unele jucătoare și jocul lor, doar că îmi place să mă inspir de la băieți pentru că au mai multă tehnică și pot învăța mai mult de la ei. Și îmi place foarte mult de Sergio Ramos. Iar între Messi și Ronaldo îl prefer pe primul.“
Echipa favorită din România este FCSB, iar din străinătate Barcelona.
Ca orice tânăr are și foarte multe vise. Dar există acel vis, pe care își dorește foarte mult să-l poată împlini.„Aș vrea să mă calific cu echipa la Campionatul European, iar pe plan individual aș vrea să ajung la o echipă de top din Europa.Nu mă refer la o echipă anume. Vreau să ajung la o echipă unde să pot face performanță și să cresc și mai mult pe plan fotbalistic. Mă gândesc să aleg drumul profesiei în fotbal. “
Citește și: