Au o imaginație atât de bogată, încât nu se plictisesc niciodată. Pentru trei zodii introvertite, lumea interioară este cu mult mai interesantă decât cea reală, potrivit observator.tv.
Vor prefera să petrecă timp departe de agitația orașului, explorând lumea cu puterea gândului, alături de cei mai apropiați prieteni. Singurii care contează, de altfel. Cât despre discuții de complezență și socializare fără sens, nici nu se pune problema.
Rac
Racii sunt introvertiți prin definiție. Dacă ar fi după mintea lor, lumea ar înceta să mai vorbească, exceptând cazurile în care chiar e necesar. Însă, pentru că totuși trăiesc într-o societate, nativii din zodia Rac se vor rezuma la discuții despre dragoste, subiectul lor preferat, istorie sau tot ce ține de misterul lumii. Prieteni prea mulți nu au și nici nu vor să-și facă, iar conversația de dragul atmosferei nu există în viața lor. Cu o intuiție remarcabilă, Racii vor prefera să comunice prin limbajul nonverbal, urmărind cu maximă atenție fiecare gest al partenerului. Nu e de mirare că, pentru nativii din Rac, lucrurile se stabilesc cu mult înainte ca ele să fie rostite. Pentru cei mai mulți, Racii par misterioși sau chiar ciudați, însă pentru cei apropiați sunt cu adevărat speciali.
Capricorn
Deși se descurcă de minune în societate, mai ales atunci când trebuie să o facă – fiind chiar șarmanți și seducători – Capricornii sunt ființe introvertite. Viața lor interioară este cu mult mai bogată și complexă decât își imaginează cei care-i cunosc. De aici și greutatea cu care nativii din Capricorn își găsesc un partener compatibil. Dacă ai impresia că știi pe dinafară ce gândește un nativ din această zodie, înseamnă că nu ai privit cu atenție. Și chiar dacă ai fi făcut-o, șansele sunt că nu ai fi putut să-l înțelegi. Capricornii nu se lasă descoperiți cu ușurință, preferând să ridice un zid în jurul colegilor sau ai amicilor. Vor lăsa garda jos doar în fața prietenilor apropiați, de obicei făcuți în copilărie. În rest, tăcere, mister și priviri de neînțeles, scriu cei de la observator.tv.
Pești
Copiii zodiacului nu au nevoie de prea multe vorbe, ci de dragoste. Din partea persoanei iubite, a familiei și a puținilor prieteni adevărați. În rest nu-i interesează mai nimic. Complet indiferenți la noțiunea de notorietate, Peștii nu vor încerca niciodată să-și impună punctul de vedere pentru a câștiga influență sau recunoaștere, preferând să privească descumpăniți de pe margine. De multe ori, lumea li se pare lipsită de sens și interesată doar de lucrurile care nu contează. Motiv pentru care se vor retrage din ea, constant, pentru a trăi în lumea lor interioară, plină de idei complexe. Căminul este raiul Peștilor, și se vor preocupa de el în fiecare zi, transformând casa într-una plină de suflet. Ce e în afară prezintă puțin interes. Și atunci, ce rost are să piarză vremea în discuții inutile?
Citește și: