Un medic din Craiova reușește prin forțe proprii, fără niciun ajutor de la stat, să ajute copii bolnavi atunci când aceștia și părinții lor își pierd orice speranță. Florin Gherghina este numele lui, iar în fiecare zi se luptă cu imposibilul, pe care, cu răbdare, îl transformă în posibil.
Sala de recuperare fizică aflată le etajul al doilea al Facultății de Medicină și Farmacie din Craiova și-a depășit de ceva vreme rolul. Acum este locul unde se întâmplă minuni. Aici ajung copii cu diverse dizabilități neuromotorii, care vin în căruciorul cu rotile și pleacă pe picioarele lor. Și asta se poate întâmpla chiar și după numai câteva ședințe de recuperare. Pentru unii, procesul de recuperare este însă mult mai lung, iar medicul fiziokinetoterapeut Florin Gherghina și echipa lui ar avea nevoie de aparatură performantă, pe care deocamdată nu-și permit să o cumpere. Iar autoritățile nu-l pot ajuta deocamdată, pentru că, la fel cum se întâmplă de obicei, pentru astfel de lucruri nu există bani.
Lupta cu imposibilul
Cu resurse modeste, a reușit să facă rost de câteva aparate atât de necesare în terapie. Nu sunt suficiente, dar încă speră că se va schimba ceva. În rest, îi ajută pe copii cu propriile sale mâini. Când durerile sunt insuportabile, doctorul craiovean, cu blândețe și căldură, reușește să-i liniștească și să-i determine și pe ei să lupte. Nu unul, ci zeci de copii au reușit să meargă datorită acestui om, deși diagnosticele lor erau atât de dure, încât nimeni nu le dădea vreo șansă.
Medicul tratează copiii bolnavi de 18 ani, când a cunoscut-o pe Francesca, o fetiță de 3 ani care avea un diagnostic grav: tetrapareză spastică și microcefalie. Înainte să-și întâlnească îngerul păzitor, părinții o duseseră pe Francesca de nenumărate ori în spitale, dar fără niciun rezultat. La 3 ani, părinții au dus-o pentru prima dată în sala de recuperare improvizată în incinta Facultății de Medicină din Craiova. Francesca nu mai spera la o viață normală, însă, ca prin minune, Florin a reușit imposibilul, iar la 8 ani fetița a făcut primii pași. Atunci, toată lumea a realizat că Francesca nu mai era condamnată să trăiască într-un scaun cu rotile, iar viața ei a căpătat sens.
„Tratez și copii în vârstă de trei săptămâni“
„Am încercat în permanență să fac ceva pentru copiii cu care lucrez eu. Eu lucrez cu copii cu dizabilitate mare. E vorba de copii cu afecțiuni neurologice și, mai nou, din ce în ce mai des cu copii cu afecțiuni genetice. Activitatea mea a început acum aproape 18 ani, când am întâlnit o fetiță care pe atunci era în vârstă 3 ani și avea o problemă destul de gravă: tetrapareză spastică, microcefalie, un diagnostic destul de urât pentru ea, și practic întreaga mea carieră s-a desfășurat prin prisma ei. M-am dezvoltat ușor-ușor și am ajuns în ziua de astăzi să fac lucrurile pe care le fac și pentru că am absolvit Facultatea de kinetoterapie și Facultatea de medicină generală. În final, am încercat să fac o sală mare de recuperare, dar nu am reușit, deoarece costurile sunt extrem de mari. Imense. În ziua de astăzi am reușit să ridic în picioare foarte mulți copii, dar nu am aparatura necesară.
Aparatura pe care o are momentan este legată strict de traumatologia mare, aparate pentru mână, umeri, gleznă, picior și așa mai departe. Dar ce ține de robotica copilului mic nu are momentan, deoarece aparatura este foarte scumpă. A încercat să iau legătura și cu autoritățile locale, dar i s-a spus că momentan nu sunt fonduri pentru așa ceva. „Eu lucrez cu copii foarte mici. Am cazuri și când îl iau de sub o lună. Am copii de trei săptămâni cu care încep să lucrez. De exemplu, la copii afectați din punct de vedere neurologic, cu cât încep să lucrez mai devreme, cu atât este mai bine.“
„Baza materială nu-mi permite să lucrez cu mai mulți copii“
Nu a stat să se gândească la câți copii a reușit să-i pună pe picioarele lor. „Dar sunt foarte mulți, vă dați seama, în 18 ani am avut tot felul de copii cu care am lucrat. În general, nu au plecat fără o minimă îmbunătățire din punct de vedere motor. Copiii cu care lucrez nu sunt foarte mulți, deoarece nici baza materială nu-mi permite și nici timpul nu-mi ajunge ca să lucrez cu prea mulți. La un moment dat, le-am cerut autorităților să facem un centru de recuperare de excelență pentru copiii foarte mici. Asta implică să avem bazine de apă, robotică, sală de terapie ocupațională, sală de fizioterapie și așa mai departe.“
Din păcate, există și cazuri pe care trebuie să le refuze din cauza lipsei aparaturii necesare. „Sunt foarte multe cazuri. Vreau să vă spun că după ce pun copiii pe picioare sunt obligat să nu mai țin copilul lângă mine dacă nu am ce-mi trebuie și atunci îl trimit la București, unde există un mare centru de recuperare făcut de doamna doctor Pădure, un om minunat, și am văzut ce a făcut acolo, pentru a-și continua recuperarea. Munca mea de bază, adică recuperarea, o fac aici: ridic copilul, îl pun pe picioare, dar după aceea el trebuie să-și continue recuperarea. Iar recuperarea se face la București, cu roboți specializați și așa mai departe. Nu există în Craiova așa ceva și sper din tot sufletul, ca o încununare a activității mele de atât timp, să se facă așa ceva și în Craiova. În afară de asta, sunt și cadru didactic și aș vrea ca studenții să rămână lângă mine, să lucreze alături de mine“, conchide medicul.
Andreea Tudorică
Citește și:
