După o carieră de 20 de ani, top-modelul Adriana Lima și-a luat la revedere de la defilările pentru casa de modă Victoria’s Secret. Ultimul show a avut loc aseară, la New York.
Top-modelul brazilian, în vârstă de 37 de ani, a lucrat 20 de ani pentru Victoria’s Secret şi a participat la 18 ediţii ale celebrei parade anuale a casei de modă.
Lima şi-a anunţat plecarea pe contul său de Instagram, unde a prezentat şi o selecţie a celor mai bune momente ale sale pe podiumul casei de modă. Adriana Lima a mai spus că, pe viitor, se va implica în diverse proiecte pentru promovarea femeilor.
Devenită celebră ca model al casei Victoria’s Secret, Lima a fost imaginea unor companii precum Maybelline, Kia Motors, dar şi pentru Super Bowl. În perioada 2009 -2014, Lima a fost căsătorită cu fostul jucător de baschet sârb Marko Jarić, cu care are doi copii.
Anul trecut, o altă veterană a „îngerilor” şi bună prietenă cu Adriana Lima, Alessandra Ambrosio, şi-a luat la revedere de la defilările pentru Victoria’s Secret, după aproape două decenii de colaborare cu brandul, într-un show care a avut loc la Shanghai.
Adriana Lima walking and crying for her last Victoria’s Secret Fashion Show, a legend 👼🏻 pic.twitter.com/oIIZRz5RSx
— – (@badestoutfit) November 9, 2018
Adriana Lima is retiring from Victoria’s Secret! What a beauty 😩😍❤️👸🏻 pic.twitter.com/46Y6hPcXiG
— SUNNI (@SunniAndTheCity) November 9, 2018