Încă de la începutul acestui articol vrem să precizăm că remediile naturale pe care le vom prezenta mai jos nu înlocuiesc tratamentul cu insulină sau cu antidiabetice. Sunt terapii alternative pentru diabet care pot fi luate numai în paralel cu acestea, și numai după ce vă consultați cu medicul dumneavoastră.
8 alimente care pot scădea glicemia – Afinele
Afinul are acțiune hipoglicemiantă, datorită mirtilinei din compoziția sa. „Se poate face un ceai din frunze și fructe de afin, preparat din o mână de frunze și (sau) fructe uscate la o cană de apă. Se pot bea 2-3 căni pe zi. Ajută la scăderea glicemiei, ameliorează retinopatia și tulburările de vedere, închide ulcerațiile“, explică Sorina Manea, specialist medicină de familie și apifitoterapie.
8 alimente care pot scădea glicemia – Brusturele
Și acesta este un remediu recomandat diabeticilor. Apifitoterapeuții recomandă decoct preparat din două linguri de rădăcină de brusture mărunțită la 500 ml de apă clocotită. Se fierbe cinci miute și se lasă la răcit un sfert de oră. Se consumă trei căni pe zi, într-o cură de trei luni.
„Și castravetele amar (Momordica) are efecte remarcabile în reglarea glicemiei. Este o plantă care se cultivă și acum la noi în țară. Și turmericul este recomandat. Asociat cu gelul de aloe reglează funcția pancreasului, dar și a ficatului. “, spune Sorina Manea.
8 alimente care pot scădea glicemia – Ceaiul verde
Scade glicemia și este un bun înlocuitor al cafelei în cazul celor cu boli cardiovasculare. Se consumă zilnic 1-2 căni cu ceai verde , în prima parte a zilei, pentru că ceaiul are efect energizant, precum cel al cafelei.
8 alimente care pot scădea glicemia – Ceapa
Are calități hipoglicemiante. Se pot consuma două linguri de suc de ceapă diluat într-un pahar cu apă, la o oră după masă.
8 alimente care pot scădea glicemia – Frunzele de dud negru
„Ajută la scăderea glicemiei și inhibă enzimele din metabolismul glucidic. Se consumă sub formă de pulbere, macerat sau infuzie. Tratamentul se face minimum trei luni sau maximum șase“, recomandă medicul.
8 alimente care pot scădea glicemia – Mierea
„Cercetările arată că unele tipuri de miere (castan, pin, tei portocal, cimbrișor) pot fi administrate intern la diabetici, deoarece au index glicemic scăzut sau moderat și nu cresc glicemia. Mierea de manuka, de asemenea, are un foarte bun efect antiinfecțios și se recomandă în cazul infecțiilor apărute la diabetici. O putem combina cu propolis, care este un bun protector vascular, cicatrizant și antiinfecțios. Tot mierea este folosită și extern pentru tratamentul plăgilor și ulcerațiilor, sub formă de comprese. Lăptișorul de matcă are un bogat conținut de vitamine din grupaul B, deci poate fi util în neuropatia diabetică“, spune dr. Sorina Manea.
8 alimente care pot scădea glicemia – Scorțișoara
Este un condiment care scade cantitatea de zahăr din sânge, dar și colesterolul și trigliceridele. Lasă la infuzat 20 de minute un baton de scorțișoară într-o cană cu apă fierbinte. Consumă zilnic aceste remediu.
8 alimente care pot scădea glicemia – Schinduful
Semințele de schinduf sunt foarte bune pentru menținerea în limite normale a glicemiei. În plus, ajută la scăderea colesterolului „rău“, problemă frecventă în rândul celor cu diabet de tip 2. Cura se face cu macerat de semințe, pe termen lung. Pune seara 2-3 lingurițe de pulbere de semințe de schinduf într-o cană cu apă și lasă până dimineața. Apoi filtrează și bea pe toată perioada zilei.
Citește și:
Un comentariu