Rețetă simplă de prăjitură cu morcovi. Desertul meu favorit
O prietenă mi-a oferit odată la cafea o felie dintr-o prăjitură cu morcovi și de atunci m-am îndrăgostit iremediabil de aroma și gustul ei.
O prietenă mi-a oferit odată la cafea o felie dintr-o prăjitură cu morcovi și de atunci m-am îndrăgostit iremediabil de aroma și gustul ei.
Are o aromă deosebită, un gust dulce-acrişor care o face extreme de gustoasă, dar şi nenumărate beneficii asupra sănătăţii. Zmeura este ideală pentru o cură
Mai toată lumea se preocupă de obținerea unui ten frumos și sănătos prin alimentație, însă puține femei se interesează ce anume trebuie să mănânce pentru sănătatea părului.
Pe lângă efectul relaxant, băile de picioare aduc și numeroase beneficii organismului. Atunci când punem picioarele în apă fierbinte, fluxul de sânge crește, iar
Un smoothie verde consumta de Reese Witherspoon, Kerry Washington și nutriționista Kimberly Snyder este unul care își merită cu prisosință renumele. Și din fericire pentru noi, Witherspoon împărtășește
Nu e femeie pe lumea asta care să nu fi ținut, măcar o dată în viață, o dietă pentru slăbit. Pentru că toate vrem să arătăm bine, să fim fit și să avem încredere în noi
Datorită combinațiilor de ingrediente vegetale, micul dejun vegan oferă elemente nutritive importante precum fibre dietetice, vitamine, minerale și proteine.
Nutriționista Diana Micșunescu ne sugerează 10 alimente perfecte pentru consum, în special de femeile care au trecut de 30 de ani.
Mariana Păcuraru, nutriționist, ne recomandă anumiți nutrienți pe care ar trebui să-i mâncăm, dar și alimentele în care găsim acești nutrienți.
Contrar unei convingeri răspândite, poți câștiga masă musculară și cu o dietă vegetariană. Află cum de la Claudiu Popescu, vegetarian și antrenor de fitness
Acest mineral este esenţial pentru imunitate sau în prevenirea inflamaţiilor asociate cu anumite tipuri de cancer şi poate ajuta chiar la prevenirea unui atac de cord.
Cât de important este să bem apă? Cum trebuie să bem apă? Și, foarte important, când trebuie să bem apă și când nu e indicat să bem?
Recunosc. Nu sunt mulți cei care vor fi pe aceeași lungime de undă cu mine. Cunosc mai mulți oameni care urăsc broccoli, decât cei cărora să le placă
Nu este niciun secret că dieta este crucială pentru tot ce-ți propui în materie de fitness, fie că e vorba de arderea grăsimilor, de câștigare a masei musculare, sau ambele.
Nu mai e un secret pentru nimeni că vitamina C este cel mai bun prieten al imunității. Nu este nevoie de suplimente alimentare pentru a ne asigura cantitatea
Cu toții știm că pierderea în greutate, și în special de grăsimea în exces de pe burtă, nu este floare la ureche. Din nefericire, nu există pastile miraculoase
Am încercat și pastile din plante de la farmacie, dar recunosc că cele mai eficiente au fost aceste tincturi pe care le prepar singură și pe care ți le propun și ție.
Indienii o numesc „regina florilor”. Iar oamenii din întreaga lume o recunosc după parfumul ei inconfundabil. Este nu numai o floare frumoasă și parfumată
Un organism sănătos se menţine cu o alimentaţie echilibrată. Asigurati-vă că mesele zilnice au un conţinut echilibrat de nutrienţi: proteine, glucide,
Ne străduim să ne menținem tinerețea cât mai mult, însă vine inveitabil momentul în care observăm cum acea linie fină din jurul ochilor sau de pe
De sărbători, românii se înghesuie prin magazine pentru a cumpăra mâncăruri alese şi uită cu desăvârșire de alimentaţia echilibrată.
Monotonia alimentară este distructivă. Pe timpul postului e bine să nu consumăm numai cartofi, pâine, margarină sau pateuri vegetale. Aşa nu vom reuşi să aducem şi vitalizare organismului nostru, ci dimpotrivă
Nimic nu este mai revigorant dimineața decât un smoothie sănătos. Aceste băuturi, îmbietoare prin arome și culori, sunt foarte ușor de preparat și delicioase.
Niște șuvițe încântătoare nu sunt numai rezultatul unei rutine de coafare a părului. Există dovezi științifice că poți mânca anumite alimente pentru a obține un păr mai
Poate că multe dintre voi știau de ele, dar eu recunosc cinstit că îmi erau destul de nefamiliare pentru astfel de probleme, până când am avut nevoie de ele.
Nutriționiștii ne recomandă două gustări pe zi, cu condiția ca acestea să fie pline de fibre, proteine și vitamine. Altfel riscăm dezechilibre nutriționale și alimentare sau acumularea de kilograme.
Am descoperit astăzi intrând pe ziarul The Guardian patru rețete cu pește, potrivite pentru această toamnă, propuse chiar de maestrul bucătar Nathan Outlaw
Vom avea o zi în care mâncăm sănătos sau va fi ziua în care trișezi? Totul începe cu ce facem dimineața la prima oră, imediat după ce ne-am trezit.
Aceste băuturi aromate și naturale din nuci sunt adevărate răsfățuri cremoase care te vor binedispune și-ți vor hrăni organismul. Hidratarea nucilor le face mai ușor de digerat, dar le
Elizabeth Hurley, în vârstă de 53 de ani, a fost de-a lungul timpului considerată imaginea modului sănătos de viață și un simbol al frumuseții.
Preparat cu piersici proaspete, acest desert este absolut delicios. Poți folosi piersici sau nectarine, dar eu îți recomand piersici curățate de acea coajă cu puf.
Aceasă rețetă nu necesită mult timp de preparare și nici prea multă experiență în bucătărie. Pot fi preparate pentru familie, dar și pentru prieteni și colegi
Strugurii sunt unele dintre cele mai bune şi apreciate fructe. Sezonul lor începe în august şi durează până la finele lui octombrie, sau chiar mai mult
E bine să consumăm fructe cât mai des, pentru că ele fac parte dintr-o alimentație sănătoasă. Dar pentru că multe dintre ele sunt bogate în glucide, trebuie evitate în cazul în care
Mihaela Bilic abordează, pe pagina sa de Facebook, o temă delicată – sexualitatea și silueta, concluzionând că sexy înseamnă în cele din urmă încredere/stimă de sine și afirmare de sine.
Vedeta deserturilor verii este fără doar şi poate îngheţata. Este răcoritoare şi cu tot felul de arome. Dar, din cauza zahărului în cantităţi mari şi a E-urilor, îţi propunem 3 deserturi sănătoase
În zilele călduroase, potolește-ți setea și savurează gustul inconfundabil al limonadei, preparată după o rețetă clasică.
Nutritionistii au descoperit ca in quinoa exista proteine complete care pot fi foarte usor asimilate de organism.
E vremea florilor de soc. De aceea, va propunem o bautura racoritoare si parfumata al carei ingredient principal este socul.
Pasta de avocado cu seminte de canepa este o reteta simpla, usor de preparat si foarte sanatoasa datorita calitatilor nutritive exceptionale ale canepei
Chipsuri tortilla facute in casa, cu guacamole si sos de rosii reprezinta aperitivul ideal pentru o masa festiva cu mancaruri de post sau pentru o petrecere destinata vegetarienilor.
Atunci când stresul pune stăpânire pe corpul tău este bine să bei „cafea de cicoare”, un înlocuitor sănătos al cafelei clasice.
Din cele mai vechi timpuri, măslinul a urmat îndeaproape dezvoltarea societăților umane, generând ritualuri și tradiții. Mii de ani, uleiul de măsline a fost folosit…
Pentru momentele când ni se face dor de dulce, vă propunem o reteta de bombonele vitaminizante, albe sau negre, cu aroma de cocos sau scortisoara…
Galben, roșu, albastru, verde… Pentru mulți dintre noi, culorile înseamnă viață. Ne simțim altfel când le asortăm și, cu siguranță, ne dau o altă stare de spirit.
Dacă nu ați auzit de crețișoară, vă spunem înainte de toate că este supranumită planta-minune pentru femei.
Zahărul, cafeaua și alcoolul deshidratează organismul. Ne gândim acest lucru atunci când trece ziua și nu am apucat să bem nici măcar un pahar cu apă.
Frunzele de dafin dau savoare multor preparate, însă beneficiile acestei plante sunt mult mai mari. Inclusă în diverse remedii, planta ne fereşte de
Așadar, îți propun o rețetă inedită de a pregăti mousse de ciocolată! În plus, este ușor și simplu de preparat!
Cu siguranță, fiecare dintre noi ne-am gândit la un moment dat să înceapă o cură de detoxificare a organismului.
Zahărul consumat în exces poate deveni un real pericol pentru sănătate. Specialiştii avertizează asupra riscurilor cardiovasculare şi de obezitate pe care le aduce
Te-ai întrebat vreodată ce trucuri poți aplica pentru ca alimentele să-și păstreze conținutul de vitamine atât de important pentru fiecare organism?
Programul va avea o durată de 3 luni și este destinat pacienților care vor să atingă o anumită greutate corporală și să adopte un stil de viață sănătos.
Nu judeca o carte după copertă, spune o vorbă din popor pe care o tot auzim. Și are sens. De ce ar trebui să judecăm pe cineva care este, să zicem, supraponderal, numai după cum arată? Aspectul fizic nu are nimic de-a face cu modul în care este acea persoană, nu spune nimic despre bătăliile…
Primăvara este extrem de benefică pentru sănătate o cură de ceapă verde, pusă din belșug în salate, consumând și frunzele verzi, crude sau în ciorbe.
Fie că ne place sau nu , trebuie să recunoaștem că suntem tentați de multe ori ca între mese să mai ciugulim, să mai ronțăim câte ceva. iar aceste gustări nu sunt prietenoase nici cu silueta și nici cu sănătatea.
Rădăcina de Ginseng, din care se și prepară diferitele remedii, este bogată în vitamine B1, B2, B3, B5, vitamina A și E, precum și în minerale: calciu, fier, fosfor, sodiu, siliciu, potasiu, mangan, magneziu.
Mulți dintre noi sunt dependenți de cafeaua de dimineață, dar noi îți propune să o înlocuiești, măcar și pentru o perioadă de timp, cu un pahar de apă caldă în care ai adăugat puțin suc de lămâie.
Povestea rețetei de azi este simplă: este o rețetă pe care am văzut-o și gustat-o mai demult, în Dublin, într-un restaurant mic și cochet.
Persoanele care consumă des alimente prăjite, în special pui şi peşte, dezvoltă un risc crescut de deces prematur, sugerează un studiu realizat recent în Statele Unite
Ce facem când kilogramele în plus se tot adună, iar organismul nostru este tot mai apăsat? Când mâncarea ne-a devenit singura plăcere? Căutam rapid, cu un singur click, o dietă pe internet său apelăm la un nutriţionist? Ce este mit şi ce este realitate în problema nutriţiei, într-o lume sufocată de diete şi cure de…
Cele mai simple alimente sunt cele mai bune pentru sănătate, și acestă regulă se poate aplica în cazul nucilor, consumate de obicei ca o gustare. Mai mult:
Descoperite din cele mai vechi timpuri, când erau mai valoroase ca aurul, astăzi sunt la îndemâna oricui şi sunt indispensabile în
Tusea nu este o boală, ci doar o reacție de apărare a organismului, fiind în fond o manifestare a unei afecțiuni. De aceea nu tratăm tusea ca atare, ci cauza care a generat-o.
Aşa cum se spune că „ziua bună se cunoaşte de dimineaţă”, la fel de adevarată este şi expresia că dimineaţa bună începe cu un mic dejun sănătos.
Te-ai hotărât să ţii o cură de slăbit, eşti diabetic sau cardiac, ai intoleranţă la lactoză? În aceste situaţii este indicat să renunţi la alimente bogate în grăsimi, precum laptele de vacă şi să optezi pentru un produs vegetal!
Planul meu a fost să am o lună în care să nu mănânc zahăr deloc – dar acum mă simt atât de bine, încât nu aș mai vrea să revin la vechiul stil de alimentație.
Pentru că vrem să-ți venim în ajutor, am alcătui o scurtă listă cu surse vegane de calciu pe care le găsești în natură.
Pe lângă aroma îmbietoare pe care o au atunci când sunt coapte, castanele conţin foarte multe substanţe nutritive benefice organismului nostru.
Condimentele sunt utilizate astăzi pe scară largă la gătit, însă ele au fost folosite de-a lungul timpului în scopuri medicinale.
Testată şi de noi în bucătărie, a rezultat o friptură fragedă şi gustoasă cu un sos de portocale rafinat şi delicat.
Există mai multe tipuri de smoothiuri: sunt unele energizante, altele cu foarte mulți nutrimenți și mai sunt cele bogate în proteine, care sunt și foarte sățioase și timp de câteva ore nu îți este foame.
Sunt terapii alternative pentru diabet care pot fi luate numai în paralel cu tratamentele cu insulină sau antidiabetice, și numai după ce vă consultați cu medicul dumneavoastră.
Iată un desert incredibil de gustos, nu se coace şi se prepară din ingrediente ieftine şi la îndemâna oricui.
L-am testat şi eu. Rezultatele au fost uimitoare iar despre savurat ce să spun?
Bogată în proteine şi cu o mulţime de proprietăţi nutritive, gustoasă şi uşor de preperat, lintea este fruntaşă în clasamentul legumelor.
Aceasta reteta este atat de simplu de pregatit, insa foarte gustoasa. Cu siguranta iti vei impresiona prietenele.
Grația și stilul impecabil al lui Kate Middleton o fac pur și simplu adoartă de foarte multă lume.
O reţetă delicioasă şi gustoasă şi ca să-ţi fie mai uşor atunci când o prepari, ţine fasolea la înmuiat peste noapte şi schimbă-i apa doar înainte de a o pune la fiert.
Din ce în ce mai frecvent, cercetătorii doresc să afle mai mult despre produsele fitochimice care protejează celulele de radicalii liberi.
Trebuie să ştim că pe lângă gustul deosebit, acest fruct oferă multe beneficii organismului nostru.
Eşti în pană de idei? Iată un mod simplu de a pregăti acest peşte şi care însoţit de un sos din fructe de pădure sigur va fi pe placul tuturor. Ingrediente: – 4 bucăţi de somon – 50g unt – 250g fructe de pădure – 100ml vin alb – sare, piper după gust Preparare: Somonul…
Iaurtul se află pe lista celor mai sănătoase alimente alături de legume şi fructe. Pe lângă faptul că este bogat în substanţe nutritive şi cu o valoare calorică mică iaurtul conţine şi Vitamina B12 , vitamina D, calciu, potasiu, proteine, fosfor, zinc, probiotice. Consumul frecvent al acestui produs alimentar aduce numeroase beneficii pentru sănătatea organismului…
Fiecare percepe fericirea în mod diferit şi subiectiv, de aceea aceasta este greu de definit.
Ingrediente puţine, sănătoase şi timp de gătire scurt. Ce vă puteţi dori mai mult de la un fel de mâncare?
Cu o istorie de peste 2000 de ani, această plantă miraculoasă era folosită de vindecătorii daci pentru a contracara bolile digestive şi de piept.
Ne gândim mereu ce mâncăm. Și cum mâncăm. Și cât de sănătoasă este mâncarea. Alegem mai multe legume, mai multe fructe și încercăm să evităm acele alimente care ne-ar face rău…
Am prieteni care, de câte ori vin în vizită pe la noi, se asigură că avem în meniu și ouă Benedict.
Apelează la blenderul din bucătărie şi totul se va transforma rapid în ceea ce îţi doreşti, fără a mai apela la artileria de ustensile din dotare.
Pentru a fi feriți de tot felul de boli și nenorociri, oamenii ies afară, se udă cu zăpadă sau apă și se feresc a lucra.
Rodia, fructul bogat în vitamine, fibre şi antioxidanţi şi cu puţine calorii este recomandat adesea de către nutriţionişti în curele de slăbire!
Nu cred că există om căruia să nu îi placă ciocolata. Consumată cu moderaţie şi dacă o alegem şi pe cea mai bună, nu poate fi un obicei atât de rău!
Genţiana este de real folos în menţinerea imunităţii organismului, fiind un scut de apărare în lupta cu infecţiile
Nu am ales la întâmplare edamamele. Spun asta deoarece păstăilele de edamame sunt extrem de bogate în grăsimi sănătoase, proteine şi fibre, ceea ce le face excelente pentru vegetarieni.
Tarta cu mere este alegerea potrivita cand vrei sa prepari un desert sanatos si delicios pentru cei dragi. Este usor de realizat.
Ei bine, în ciuda aspectului său puţin ciudat, acest fruct are în compoziţie foarte multe substanţe nutritive benefice organismului nostru.
Iată un desert care pe mine m-a cucerit din prima! Încercaţi să-l pregătiţi şi nu veţi fi dezamăgiţi.
Spanacul, salata verde sunt două legume de top din rândul alimentelor care prin conţinutul lor oferă cel mai mare grad de protecţie împotriva bolilor cronice.
O rețetă absolut delicioasă pe care o poți pregăti chiar în acest weekend pentru toți cei dragi.
Iată un desert uşor de realizat şi pe placul tuturor prin conţinutul de ciocolată. Prepară-l şi nu vei dezamăgi pe nimeni când îl vei servi.
Am testat această reţetă şi trebuie să-ți spun că este foarte gustoasă. Sper să te încânte la fel de mult gustul dulce acrişor al cremei cu lămâie.
Rudă cu turmenicul şi cardamomul, ghimbirul este folosit ca leac şi mirodenie de peste 5000 de ani. Originar din sud-estul Asiei, ghimbirul este folosit cu succes în bucătăriile din întreaga lume. Rizomul(rădăcina), este partea din ghimbir care se foloseşte atât în bucătărie, cât şi în tratamentele naturiste. Comercializat şi sub formă de capsule, pudră sau…
Iată un remediu natural împotriva stresului! Nimic mai simplu şi uşor de realizat!
Ce-ar fi Crăciunul fără Moș Crăciun? Dar fără vin fiert? Acea licoare bahică, iubită de bărbați și femei din întreaga lume, consumată cu mare spor în târgurile de Crăciun de pretutindeni.
O dată cu intrarea în sezonul virozelor, al gripelor și al altor afecțiuni respiratorii, devenim tot mai preocupați de cum ne menținem imunitatea crescută
Fructul de mango este cultivat mult în zona tropicală şi se numără printre cele mai consumate fructe exotice. Este un fruct delicios, bogat în nutrienţi şi cel mai important este că nu îngraşă.
Borsul rusesc are doua caracteristici principale. Una este prezenta sfeclei rosii, care ii schimba si culoarea, si gustul. Cea de a doua caracteristica este abundenta legumelor
I-am cerut doctorului Florin Ioan Bălănică, medicul care a pus la punct o metodă de slăbit recunoscută internațional și care a ajutat mii de pacienți să își recapete silueta și sănătatea, să alcătuiască un ghid al Sărbătorilor sănătoase.
Pentru că tuturor ne place peştele, indiferent de modul în care este gătit, vă sugerăm câteva reţete de sosuri, care să însoţească preparatul şi să îi dea un gust şi savoare pe măsură!
Îmi plac la nebunie morcovii. Cruzi, copți, în smoothie ori suc. Deci, cam sub orice formă. Rețeta pe care ți-o prezint acum am încercat-o de curând și am foarte încântată de rezultat.
Roşiile – numite şi merele de aur de către italieni sau merele Raiului, de către germani, ocupă locul întâi în topul celor mai consumate legume-fructe la nivel mondial.
Ce facem când kilogramele în plus se tot adună, iar organismul nostru este tot mai apăsat? Când mâncarea ne-a devenit singura plăcere?
Nas înfundat? Iată câteva metode simple şi naturale de combatere a acestei afecţiuni. Rezultatul va fi unul benefic şi pe termen lung.
De fapt, este vorba despre un singur fel de mâncare la care, spun experții, ar trebui să fim atenți dacă vrem să pierdem în greutate, și care nu ar trebui mâncat după prânz
Aceste chiftele de somon au o crustă crocantă care le face absolut delicioase. Vor fi îndrăgite în aceeași măsură de adulți, dar și de copii.
Dar pe mine nu viitoarele rețete din cartofi mă interesează, ci acelea mai vechi, cum e și aceasta a zilei de azi:
Cu toate vrem minuni, și să ajungem dive peste noapte, în timp ce mâncăm un hamburger, dacă se poate, dar astea sunt povești.
Așa că am aruncat repede o privire prin frigider și mi-au căzut ochii pe câteva ingrediente. Rezultatul este cel pe care îl vedeți și pe care, dacă încercați rețeta mea, o să-l și gustați.
Pentru că suntem în pragul Sărbătorilor de Crăciun îți propun o rețetă simplă de frusecuri de sărbătoare. Sau cum să te bucuri alături de cei dragi de un desert cuceritor.
Zemoase şi bine parfumate, portocalele sunt un adevărat elixir pentru organismul uman.
Am constatat că tot mai multe supermarketuri aduc fructe exotice printre care se numără şi fructul kaki sau Persimmon (fructul zeilor).
Usturoiul… Bun, dar bun, la o friptură cu mămăligă, însă și cu proprietăți terapeutice miraculoase.
Am prieteni care sunt înnebuniți după acest fel de mâncare, iar de câte ori îl pregătesc ling farfuriile și râcâie resturile de pe oale.
În perioada rece a anului este foarte recomandat consumul regulat de miere, deoarece organismul nostru primește, prin consumarea acesteia, o doză considerabilă de hrană și energie
Pentru copii, o dată cu iarna vin şi cele mai mari bucurii. Zăpadă cu nemiluita, dacă dă Domnul, dulciuri ascunse în ghete mult trudite, poate pe alocuri şi o nuieluşă pentru cei mai năzdrăvani.
Putem să ne bucurăm de mere și într-un tort delicios pe care îl putem prepara numaidecât. Nu ai nevoie de prea multe ingrediente, iar gustul este extraordinar.
Efectele benefice ale consumului de iaurt în scăderea riscului de exces ponderal și obezitate reies și din concluzia unei analize complexe, realizate pe baza mai multor studii internaționale.
Avea dreptate un prieten. Daca vrei sa-ti faci pofta de mancare, stai si priveste pentru cateva minute vitrina unei patiserii.
Chiar dacă nu este de sezon, având în vedere ingredientul principal, m-am gândit totuși să-ți propun această rețetă pentru zilele festive și de sărăătoare care urmează.
Eu îmi amintesc și acum cum îmi spunea mama când eram copil- de fapt, și acuma îmi spune la fel când ajung pe acasa și tata face grătar- să curăț eu usturoiul.
La Berzunți, „munticel” cu păduri și tot felul de bucate care vin în gospodărie de la pădure, nu aveau cum să lipsească mâncărurile de ciuperci.
Astăzi vă recomandăm o supă aromată cu porumb. Nu este deloc complicat și este foarte gustoasă și hrănitoare pentru zilele de post.
Aduce o aromă în toată casa și este atât de savuros, încât pur și simplu nu te mai saturi să-l mănânci. Și ai vrea încă și încă o felie.
Natura abundă de plante care ne pot face mâncarea mai gustoasă şi suferinţele mai uşor de suportat.
moothie… Da da, acea bucurie a fructelor și legumelor care adunate într-un pahar ne pot face ziua mai frumoasă și mai energică. Ce este însă un smoothie și cum îl pregătim, astfel încât să simțim că tot corpul ni se vitaminizează?
Weekendul acesta ne facem de cap! Așa că ne-am propus să gătim acest pui la cuptor cu unt și muștar. Nu e complicat deloc. Iar modul în care îl poți prepara și tu, îl găsești mai jos.
Efectele terapeutice ale ceaiului de pelin sunt cunoscute încă din antichitate. El este eficient în detoxifierea organismului și stimularea sistemului imunitar.
Atunci când ai vrea să faci un tort la desert, ai tendința de a te descuraja foarte repede, pentru că noi obișnuim să asociem rețetele de tort cu ceva foarte complicat și complex care ne ia foarte mult timp.
Pentru că recent am preparat această rețetă și mi-a plăcut, mă gândesc să o împărtășesc cu voi. Este o reţetă pentru un aperitiv gustos şi sănătos, pentru 6 porţii. Dacă doriţi mai mult, dublaţi cantitatea de ingrediente.
Despre aceste aspecte importante pe care ar trebui să le cunoască și să le aprofundeze fiecare dintre noi am discutat într-un INTERVIU VIDEO cu nutriționistul Alina Stoica, colaboratorul site-ului zaina.ro.
De când am aflat despre această reţetă, nu ratăm ocazia de a o pregăti cu diverse ocazii. Le-am făcut o dată şi fetiţei mele, pentru la şcoală. Am avut surpriza să vină acasă fără niciunul.
Există un ghid al fructelor şi legumelor de sezon, pentru a ne bucura pe parcursul întregului an de cele mai bune produse proaspete.
Pentru că în prezent o poți cumpăra aproape de la orice supermarket ori hipermarket, vreau să precizez încă din start un lucru: „vedeta“ acesteia nu este bulgurul.
Oricine, oricând şi oricum poate găti atunci cand o face cu puţină pasiune şi multă iubire. Fetiţa mea, îmi spune că atunci când intră în bucătărie, aceasta se transformă într-un tărâm magic unde ingredientele devin culorile de pe paleta pictorului,
Oricine, oricând şi oricum poate găti atunci cand o face cu puţină pasiune şi multă iubire. Fetiţa mea, îmi spune că atunci când intră în bucătărie, aceasta se transformă într-un tărâm magic unde ingredientele devin culorile de pe paleta pictorului, iar rezultatul este un “tablou” frumos şi delicios. Fiecare dintre noi avem amintiri cu mirosurile…
Consumul câtorva legume în stare proaspătă are efecte surprinzătoare asupra sănătății. Aceste alimente crude te vor uimi, datorită beneficiilor și proprietăților pe care le au. Ideal ar fi să le incluzi în alimentația ta zilnică.
Aceasta este o rețetă pe care o vei aprecia cu siguranță. Nu numai că are un gust foarte bun, dar este și o masă completă și echilibrată din punct de vedere nutrițional.
Le poţi combina cu fructe, gemuri şi tot felul de arome. Sunt delicioase şi pot fi pregătite atât pentru micul dejun, ca desert sau pentru un brunch de weekend cu familia ori prietenii.
Îi vedem și îi admirăm. Sunt puternici, sunt rezistenți și gata să triumfe! Nu putem să nu ne gândim, privindu-i, care le sunt secretele? Care le sunt obiceiurile alimentare? Oare ce mănâncă?
Fiecare dintre noi are amintiri cu mirosurile îmbietoare din copilărie, când bunica sau mama ne pregăteau ceva de mâncare. Lupta cu timpul care se scurge foarte repede, nu ne poate împiedica să pregătim câte ceva pentru cei dragi.
Oțetul de mere a ajuns să fie recunoscut și în spațiul online pentru proprietățile sale în curele de slăbire, dar și de detoxificare.
Fără lapte? Fără ouă?“ Așa m-au întrebat prietenii atunci când le-am pregătit această rețetă. Le-a plăcut de s-au lins pe degete și au mai și cerut o porție.
Se vorbeşte despre faptul că fiecare anotimp are particularităţile lui şi anumite influenţe asupra organismului nostru. Este toamnă şi, cu siguranță, am vrea să ştim care sunt influenţele și schimbările pe care acest anotimp le aduce asupra organismului nostru. La această întrebare şi nu numai, ne-a răspuns Alina Stoica, medic nutriționist și colaboratoare a site-ului…
Foarte cunoscută în medicina tradiţională, traista-ciobanului este o plantă medicinală cu multiple virtuţi terapeutice.
Laptele de migdale sau de caju este un „must have“ în orice dietă vegană. Dacă nu știați, acesta se poate prepara și acasă, și iese chiar mai bun decât cel din comerț.
Aerul devine tăios, frunzele își schimbă culoarea, iar cu vremea rece de afară, un bol de supă fierbinte este exact ce ai nevoie pentru a trece mai ușor prin iarnă.
Contrar a ceea ce spun cei mai mulți, pentru a deshidrata fructele nu este nevoie neapărat de un un aparat care deshidratează. Ai nevoie doar de
Aceste fursecuri cu dovleac sunt gustarea perfectă a toamnei! Eu le fac cu fulgi de ovăz, sunt mai moi. Condimentele acestui anotimp scot la suprafață ce este mai gustos. Cum sunt aceste fursecuri cu dovleac. – Ce naiba se întâmplă aici? mă întreaba prietena mea, care se uită la masa plină cu tot felul de…
Pe cât de simplă e, pe atât e de delicioasă. Este un fel de mâncare perfect pentru serile răcoroase de toamnă, la care poți bea un vin roșu sau rose. Urmărește pașii în care se prepară această rețetă de conopidă cu brânză la cuptor și vei obține un preprata delicios. Dacă încerci rețeta, lasă un…
Laptele de pasăre… Mit sau realitate? Unii ne întrebăm dacă acest preparat chiar există, însă de-a lungul timpului, au apărut povești și legenge despre laptele de pasăre. Despre laptele de pasare aflam din miturile sau povestile multor popoare. Se spune ca in alte vremi, femeile, cand doreau sa-si domoleasca efectul sagetilor lui Cupidon cu alti…
Dacă te-ai săturat și tu, la fel ca mine, ca mai mereu să nu-ți iasă somonul așa cum îți doreai, ai venit unde trebuie. Pentru că am reușit să găsesc rețeta și modalitatea de a preparar cel mai bun somon. Pot spune acum că am ajuns să fiu chiar expertă în prepararea acestui tip de…
Nu sunt o mare bucătăreasă, dar îmi place din când în când să mă mai joc prin bucătărie încercând fel și fel de rețete. De data aceasta, m-am gândit să încerc o rețetă de chec cu ciocolată, un execelent desert, sau o gustare pentru ceai sau cafea. Mi-a ieșit delicios, așa că am decis să-ți…
Merișoarele sunt delicioase consumate ca atare sau adaugate în cereale, prăjituri sau diferite mâncăruri. Prea putine dintre noi, însă, știm că ele pot fi savurate și în ceaiuri, fie în combinație cu alte ierburi sau de sine stătătoare. Ceaiul de merisor are o savoare specială, însă principalul motiv pentru care merită să îl consumi sunt…
Toamna pune din ce în ce mai mult stăpânire pe situație. Zilele friguroase își intră în drepturi, așa că haideți să ne căutăm câțiva aliați de nădejde! Ce spuneți de o rețetă simplă de gutui cu scorțișoare și cu miere? Sună minunat! Un desert foarte ușor de preparat cu care să vă răsfățați în zilele…
Acizii grași sunt esențiali pentru toate funcțiile organismului. Creierul, mușchii, sistemul circulator și respirator, pielea depind de ei. Așa că, Omega-3 și omega-6 sunt acizi grași esențiali. Alina Stoica, nutriționista și colaboratoarea blogului ne-a explicat de ce și cât de utili sunt pentru organism. „Esențial” înseamnă că organismul nu poate produce singur acești compuși, ci…
Toți vrem să consumăm acele alimente-minune care să ne ajute organismul să funcționeze cât mai bine. Cu alte cuvinte, avem alegeri ciudate! De ce?- Căutăm super-alimentele, însă haideți să recunoaștem că, până la urmă, căutăm și acele alimente care să ne încânte papilele gustative. Chiar dacă nu sunt cele mai benefice pentru organismul nostru… Pe…
Oricine, oricând şi oricum poate găti atunci cand o face cu puţină pasiune şi multă iubire. Fetiţa mea, îmi spune că atunci când intră în bucătărie, aceasta se transformă într-un tărâm magic unde ingredientele devin culorile de pe paleta pictorului, iar rezultatul este un “tablou” frumos şi delicios. Fiecare dintre noi avem amintiri cu mirosurile…
De câte ori, atunci când le cumpărăm gumă de mestecat celor mici- dar și atunci când cumpărăm pentru noi- suntem atenți la ceea ce scrie pe eticheta produsului? Eu vă spun, din proprie experință, că nu am făcut asta niciodată… Ei bine, nutriționista Alina Stoica, colaboraratoarea blogului zaina.ro ne spune lucruri extrem de importante despre…
Hrișcă cu nuci, stafide si coacaze – un mic dejun sanatos. Ce altceva ți-ai mai dori într-o dimineață de octombrie? Pentru că, de obicei mâncăm pe fugă, vă propun să încercați rețeta de mai jos. Este consistentă, se prepară repede și este delicioasă! Hrisca cu nuci, stafide si coacaze Ingrediente: 40 g hrisca, 2 lingurite de…
M-am gândit să scriu acest articol după ce am văzut ce mănâncă într-o zi nepotul meu de 4 ani. E adevărat că părinții lui au grijă să-i dea să mănânce sănătos, legume și fructe și tot felul de preparate de casă. M-am gândit însă că un astfel de articol ar veni în ajutor acelor părinți…
Oricine, oricând şi oricum poate găti atunci cand o face cu puţină pasiune şi multă iubire. Fetiţa mea, îmi spune că atunci când intră în bucătărie, aceasta se transformă într-un tărâm magic unde ingredientele devin culorile de pe paleta pictorului, iar rezultatul este un “tablou” frumos şi delicios. Fiecare dintre noi are amintiri cu mirosurile…
Această salată de fructe este o rețetă pe bază de avocado, care este cel mai important aliment pe care îl putem folosi atunci când suntem vegani sau vrem sa înlocuim proteina animală. Despre avocado ți-am mai povestit și în alt material.Avocado este într-adevar un aliment complet, pe care îl putem introduce în alimentația noastră atât…
Parcă nu e toamna toamnă dacă nu ne bucurăm de toate cadourile pe care ni le aduce din belșug acest anotimp. Struguri, prune, pere, vinete, ardei și gogonele. Și unde mai pui la socoteală deliciosul dovleac. Una dintre aromele prefereate de mine în această perioadă este cea a plăcintei de dovleac. Dar să nu uit…
Alegem mai des ca niciodată, în ultima vreme, să ne facem singuri lucrurile de care avem nevoie, de la design interior la mâncare. Și asta fie pentru că vrem să ne manifestăm talentul în diverse domenii, fie pentru că suntem nemulțumiți de ceea ce găsim în magazine. Poate că nu este o idee bună întotdeauna,…