Am cheltuit o grămadă de bani pe fructele uscate. Îmi place să ronțăi din când în când la ele, considerându-le o gustare potrivită. Contrar a ceea ce spun cei mai mulți, pentru a deshidrata fructele nu este nevoie neapărat de un un aparat care deshidratează. Ai nevoie doar de un cuptor.
Spală orice fruct vrei să folosești. Trebuie să fie copt, dar nu extrem de copt. Curăță-l dacă are coaja mai groasă (măr, prună, banană, piersică, mango etc). Dacă ai un fruct mai mare taie-l în felii mai subțiri, după ce ai scăpat de semințe, părțile stricate dacă sunt, și cotoare. Afinele, merișoarele, strugurii și alte fructe mici pot fi lăsate întregi.
Pune pe grătarul cuptorului foaie de copt și așază fructele,lăsând puțin spațiu între ele. Bagă înapoi în cuptor și lasă ușa ușor crăpată.
Coace fructele la 90 de grade Celsius, întorcându-le de pe o parte pe alta la fiecare 30 de minute, până când s-au uscat și au căpătat o textură gumoasă. În funcție de cantitatea de apă pe care o are fructul, acest procedeu poate dura între 3 și 6 ore. Când fructele s-au uscat după gustul tău, oprește cuptorul și deschide ușa pentru a lăsa să se răcească fructele. După 20 de minute, închide ușa cuptorului și mai lasă acolo fructele pentru alte câteva ore. Sau peste noapte.
Depozitează fructele uscate într-un recipient etanș în frigider. Le poți mânca așa cum sunt sau cu granola, fulgi de ovăz, clătite, vafe, brioșe etc.
Zaina
Citește și: