Să-ți faci un tatuaj după o despărțire poate fi cathartic. Artiștii tatuatori au povești cu sutele despre persoane care vin în saloanele lor la sfârșitul unei relații. „Vreau să acopăr asta!“, „Vreau să scrie – Ești eroina propriei tale povești“ (dar, în engleză, că sună mai bine – You are the hero of your own story) sau „Free“.
În spatele acestor tatuaje, făcute cumva și din frustrare amestecată cu supărare, furie ori tristețea există mai multe povești, mai multe motive.
Un tatuaj făcut după o despărțire poate fi o experiență de vindecare. Fizic și metaforic, poate fi un mod prin care se eliberează durerea. Am trecut și eu prin asta. Ba mai mult, am și vrut să-mi șterg un tatuaj după o despărțire, dar mi-am dat seama că n-am de ce. Că acel tatuaj are o poveste, face parte din viața mea, din ceea ce am fost si sunt eu. Plus că mai costa și o grămadă de bani! :)) Și sunt zgârcită :)) Așa că l-am completat. Și a ieșit ceva mult mai frumos.
Așa. Să revenim. Stăteam de vorbă odată prietenul meu Bogdan, cel care îmi face tatuajele de vreo 10 ani, și-mi spunea că mulți folosesc tatuajele și piercingul pentru a elibera durerea și energia stocate. În loc să simtă durerea din punct de vedere emoțional, preferă să o simtă pe aia fizică, într-un mod în care se și pot exprima. Doar să nu fie un act de nesăbuință. În rest, îți poate da chiar putere.
Un tatuaj de acoperire
Un citat
După o despărțire, anumite versuri dintr-o poezie sau un cântec se pot întipări în mintea cuiva mai mult decât înainte. Acum îi poate da o semnificație. Atât de importantă, încât să vrea să-și tatueze acele versuri. În general, oamenii aleg un citat, versuri despre perseverență, despre putere, ceva care săi ajute să treacă peste aceste momente dificile, fără ca asta să le reamintească despre despărțire, ci că trebuie să meargă înainte ci capul sus. Pe moment, aceste tatuaje pot avea legătură cu ruptura, dar, mai târziu, poate căpăta diverse alte înțelesuri.
O metaforă
O mulțime de tatuaje post-despărțire sunt simbolice. Oamenii au tot felul de idei când e vorba despre astfel de metafore. Pot veni sub diverse forme. S-au dus zilele când o inimă frântă în două spunea tot, deși să știți că unii mai aleg să-și facă acest tatuaj. Dar lupii și păsările phoenix sunt cel mai des întâlnite, dar tot felul de simboluri pot fi inspiraționale.
Cuvântul „libertate“ (freedom)
Nu toate tatuajele post-despărțire au nevoie de explicații pentru a fi înțelese. Pentru mulți, cuvântul „libertate“ spune tot. După tatuajele de acoperire, pe locul doi este tatuarea cuvântului „libertate“. Acesta tatuaj are versatilitatea de a se potrivi oricăror circumstanțe în viață, permițând și simplitate dar și creativitate – mai rămâne doar să stabilești cu ce fonturi îl vrei scris și în ce zonă.
Desene cu păsări sau ceva care să aibă legătură cu păsările
Dintr-o serie de motive, oamenii au tendința de a se simți confortabili cu un desen despre păsări, cu păsări, atunci când se despart. Din fericire, aceste simboluri se traduc foarte bine în tatuaje. Cei care vor să fie un pic mai artiști vor un stol de păsări zburând sau ieșin dintr-o colivie sau care se pierd într-o pană. Metafora e clară, iar în funcție de desen, poateieși o chestie care să nu te tirmită cu gândul la o despărțire.
O inimă ruptă în două sau o săgeată despicată
Nu toți cei care se tatuează după ce s-a dus dragostea de râpă vor un desen drăguț. Cei mai serioși, care vor să-și exprime clar sentimentele își tatuează inimi frânte, săgeți rupte. Mare atenție cu acest desen. S-ar putea să fie exact ceea ce simți acum. dar s-ar putea să regreți atunci când te vei îndrăgosti de altcineva. Este unul din tatuajele destul de greu de acoperit.
Tatuajul făcut la nervi
Uneori, tatuajele făcute după o despărțire nu sunt calculate și nici planificate. Sunt făcute sub impulsul emoțiilor și al furiilor, iar decizia ar putea fi regretată mai târziu. Un tatuaj de despărțire este pentru unii mai degrabă închiderea unui capitol. Dar pentruunii reprezintă altceva. Aici intervine și profesionalismul tatuatorului. Nu sunt mulți artiști tatuatori care acceptă tatuaje făcute sub impulsul emoțional. Mai ales, celor care se află sub efectul alcoolului. Plus că atunci când clientul este destul de confuz și nu exprimă clar ce dorește este foarte dificil de realizat un tatuaj.
Acum, prin prisma celor 15 tatuaje ale mele, îmi permit să închei cu un sfat: dacă vrei să-ți faci un tatuaj de despărțire, poate că ar fi bine să treci mai întâi prin etapele de început ale durerii. Înainte de a-ți face tatuajul, lasă emoțiile să ți se așeze, să nu ajungi să faci un tatuaj sub impulsul tristeții și supărării, pentru ca mai apoi să regreți. S-ar putea să-ți dai seama că, pe măsură ce treci prin toate fazele, imaginea pe care o vei alege drept tatuaj s-ar putea să fie mai degrabă un simbol pozitiv am experienței cu cineva. Fiecare relație eșuată are lecții de viață valoroase și, într-un fel, nu reprezintă numai o iubire pierdută dar și o lecție în călătoria vieții. Indiferent care este această lecție, ea poate fi transformată într-un tatuaj.
Sia Munteanu
Citește și: