„Tot ce pot să fac este să mă ofer, cu toată inima șl mintea, să trec alături de oamenii pe care îi iubesc prin teamă și haos. Asta este ceva ce oricare dintre noi poate face. De aceea suntem aici.“ – Shauna Niequist
Până când nu devenim un întreg, îi vom atrage pe aceea care sunt destinați să ne învețe cine suntem.
Asta nu înseamnă numai să învățăm să ne iubim, ci să primim cu brațele deschise fiecare părticică din noi fără să ne fie rușine de unele aspecte pe care le vedem ca pe niște contradicții. A iubi este o adevărată călătorie care începe mai întâi cu formarea adevăratului nostru sine.
În timp ce mulți dintre noi au îmbrățișat ideea că nu există nimeni care să ne fie cu adevărat o jumătate, încă învățăm lecții despre noi înșine sau despre acele persoane cu care alegem să fim. Fiecare dintre noi se află pe un drum diferit, cu o filozofie diferită despre iubire. Dar, totuși, cu toții avem cam aceleași lecții de învățat.
Să fii un întreg înseamnă că am descoperit adevărul despre cine suntem. Nu despre cine ni s-a spus că suntem sau despre cine am fost condiționați să fim – ci despre sinele nostru adevărat – aparte de așteptările celorlalți. Asta înseamnă că trebuie să facem alegerea conștientă de a ne urma intuiția – inimile noastre ne vor conduce într-o direcție autentică. Acesta poate fi unul dintre cele mai dificile aspecte ale vieții, pentru că suntem învățați să-i luăm în considerare pe alții atunci când facem alegeri. Dar, în realitate, nu ne trăim viața pentru altcineva.
Până când nu ne simțim confortabil cu ceea ce suntem, vom continua să atragem indivizi care ne dau o lecție despre noi înșine.
Personal, o parte din călătoria mea către iubire a însemnat să învăț că uneori ceea ce credeam că îmi doresc era exact ceea ce nu aveam nevoie. Am fost crescută ca fiind „fată cuminte“. N-am vrut niciodată să-i dezamăgesc pe cei dragi și am adoptat normele conservatoare la care se așteptau de la mine. Dar în această perioadă a vieții mele n-am încetat niciodată să ,ă întreb dacă acțiunile mele chiar se aliniau la persoana care eram cu adevărat. Era ușor să continui să fac orbește ceea ce credeam eu că trebuie să fac, în loc să încetez și să fac ceea ce îmi doream cu adevărat.
Așa că, atunci nu atrăgeam o persoană întreagă, ci o altă jumătate care era menită sa producă haos și revoltă în viața mea obligându-mă să mă trezesc să fiu persoana care voiam să fiu. N-a fost ușor și n-a fost nici finalul călătoriei mele sau al lecțiilor de iubire de sine.
Pentru a putea să te identifici ca un întreg trebuie mai întâi să descoperi exact din ceea ce ești făcut și care este scopul tău pe Pământ. Mulți dintre noi pot experimenta aceste lecții cu cineva care reflectă nesiguranțele noastre și vechile noastre răni.
Odată, am ales pe cineva care era indisponibil din punct de vedere emoțional, pentru că încă nu eram confortabilă cu propriul meu adevăr sau nu mă simțeam OK să cer exact ceea ce aveam nevoie. Sincer, încă nu am acceptat adevărul a ceea ce îmi doream, așa că nici nu mă așteptam ca alticineva să o facă. Am încercat cu disperare să intru în viața persoanei respective, să-i îndeplinesc nevoile, practic înghițindu-mi propriul adevăr, și am luat-o pe calea iubirii tradiționale, îndeplinind acele momente care sunt percepute ca fiind iubirea veșnică, cum sunt căsătoria și copiii. Totuși, indiferent de cât de mult am încercat să spun cuvintele pe care avea nevoie să le audă, pur și simplu n-am putut să o fac niciodată.
Eram doar o jumătate, încercând să-mi găsesc completarea prin împlinirea nevoilor altuia. Încercam pălăria lui care nu-mi fusese dat să o port. În schimb, am decis să o dau jos și să devin femeia care fusesem de fapt în tot acest timp. Ca să fiu sinceră, mi-a fost teamă de ea foarte mult timp.
Era diferită, gândurile ele nu se aliniau la ce făceau ceilalți și se părea că-și dorea lucruri care nu existau. Această femeie nu doar dansa pe ritmul bătut chiar de ea la tobe; ci pur și simplu își crea propria ei muzică. Cel mai frustrant aspect al ei era, chiar și pentru mine, că niciodată nu a avut vreo logică de urmat.
Era mai înțeleaptă decât anii și experiențele ei. Nu se încadra confortabil pur și simplu într-o cutie, și părea să se bucure de atât de multe lucruri încât îi era practic imposibil să se hotărască care era preferatul ei.
Dar într-o seară, m-am așezat lângă ea și m-am uitat fix în ochii ei, realizând că, pentru a deveni un întreg, trebuia să o accept. Trebuia să o iubesc pentru exact ceea ce era, și în loc să încerc să o potrivesc în viața altcuiva, trebuia să o las să-și formeze propria ei viață. N-a fost o chestie făcută peste noapte sau fără lacrimi ori inimi frânte, dar odată ce experimentăm propriul întreg, acest sine frumos al nostru, vom fi în sfârșit în poziția de a ura bun venit unui alt întreg în viața noastră.
Nu vom încerca să ne potrivim în mucegaiurile lor sau să le rotunjim colțurile în încercarea de a-l face să se potrivească în al nostru. Pur și simplu vom accepta pe altcineva pentru ceea ce este, pentru că am învățat să ne acceptăm pentru ceea ce suntem cu adevărat. Până când nu alegem să ne iubim cu adevărat așa cum suntem – cu contradicții și cu tot restul – vom continua să-i atragem pe cei care iubesc numai o buățică din noi.
Un text de Andreea Tudorică
Citește și:
