O postare de pe Instagram m-a întâmpinat recent cu următoarea frază: „Lasă să treacă; meriți mai mult“. Apoi, am citit: „Persoana toxică care a plecat de lângă tine îți oferă spațiul pentru ceea ce universul a așteptat“.
Acestea sunt două citate importante cu mesaje care îți dau putere. Bineînțeles, dacă nu cumva se referă chiar la tine. Când tu ești persoana toxică, aceste citate se înfig precum niște cuțite într-o inimă frântă.
Această călătorie de auto-analizare a fost un drum plin de gropi, în construcție, ocolișuri și cu insuficiente pauze. Ținerea unui jurnal (gropile), auto-analizarea (construcția), plânsul (ocolișuri), repetarea scenelor de rahat iar și air în mintea mea până când am ajuns în punctul de anu mai putea să dorm (insuficiente pauze). Mi-a influențat fiecare părticică din mine, dezbrăcându-mă până la oase de starea mea fizică, mentală, emoțională și spirituală.
Sunt goală.
N-ai fi știut ce luptă duc dacă m-ai fi văzut pe stradă, ori la ora de yoga, ori chiar cu prietenii în oraș la un pahar de vin. Zîmbesc, râd, fac sport și mă duc la serviciu și îmi fac treaba foarte bine. Încerc să am credința că dacă merg pe acest drum, voi ajunge la un punct în care mă voi simți iar întreagă, dar sunt nerăbădătoare.
Mă îndrept către această zi miraculoasă când voi avea un simț onest de stare de bine, iar între timp, afișez veselie. Pe interior, sunt praf.
E ușor, așa-i? Lumea terapeutică și cea spirituală îmi spun „iartă și lasă să se ducă“. „Nu poți schimba trecutul“. „Descurcă-te mai bine data viitoare“. Sincer, e fix un rahat atunci când protagonista ești chiar tu, deci ție ți se întâmplă. Am făcut toate lucrurile corecte, așa cum trebuie, dar tot nu mă iert. La dracu`!
Acum trei săptămâni, m-am hotărât că m-am săturat de mine – adică, m-am săturat. În timp ce scriam în jurnal, mi-am amintit de un text pe care îl știam de la instructorul de yoga, se numea „Regula celor 4 pași“: amintește-ți, regretă, repară și abține-te. M-am hotărât să încerc să le aplic situației mele.
Pasul 4: Să mă abțin. Asta e dificilă. N-am ajuns la acest aspect al acestei lecții prima dată. Am repetat jignirile, ceea ce mă face să mă simt ca dracu. (Așa că, ce să fac?)
M-am oprit, am tras adânc aer în piept și am decis să creez o atmosferă mai sănătoasă unde aș putea în sfârșit să mă vindec. Am dat „unfollow“ grupurilor și oamenilor care au postat acesle lucruri pe Facebook și Instagram. Mă descurc deja foarte bine pedepsindu-mă singură. N-am nevoie să o facă și rețelele de social media. Poate că o să reîncep să-i urmăresc când o să simt mai puțină durere și nu o să simt ca și cum îmi strigă numele odată cu fiecare postare.
Apoi o să încerc din nou „regula celor 4 pași“. O să-mi permit să-mi tot amintesc până când ajung la punctul în care îmi amintesc ce s-a întâmplat fără a-mi mai fi silă de mine și fără obsesie. Îmi permit să-mi pară rău de ce am făcut – să regret profund de tot – , să simt și să-mi dau seama că această relație s-a terminat din cauza comportamentului meu. Cred că este vorba mai puțin despre regret și mai mult despre responsabilitate. Următoarea este repararea – cea mai dificilă. Se spune că dacă persoana pe care ai rănit-o nu vorbește sau nu va vorbi cu tine, scrie-i o scrioare pe care nu i-o vei trimite niciodată, sau poate trimite-i-o. (Dacă nu ești sigură, întreabă terapeutul.)
Și asta: vreau să dețin această reparare. Vreau să fiu la fel de deschisă și sinceră precum Caroline Myss când a vorbit într-un podcast cu Oprah Winfrey: „Mituri și adevăruri despre vindecare“. Acestea sunt cuvintele ei: „Am nevoie să vorbesc cu tine. Am nevoie să-ți spun ceva. Eram conștientă de ceea ce fac. Știam. Trebuie să-i spun cumva. Am păcătuit împotriva ta. A fost un păcat. Mi-am auzit conștiința spunându-mi să nu fac asta și nu am ascultat-o. Și nu a contat pentru mine și știu că acțiunile mele au redirecționat cursul vieții tale. Era o chestiune conștientă, era un păcat, pentru că era o chestie conștientă și nu m-am oprit nici cîând am văzut cât de mult te rănesc. Nu mă smiorcăi, nu mă scuz. Sufletul meu ți se confesează și îți cer iertare“.
Puternic.
Așadar, asta nu este o scuză. Nu mă scuz. Cer iertare. Sunt unele lucruri în viață pentru care nu poți fi iertat. Poate dacă nu crezi în Dumnezeu sau păcat. Habar n-am.
Să mă abțin – ultimul pas. Dacă te-ai confesat cuiva și ai simțit acele cuvinte adânc în sufletul tău, cred că te vei abține. Vei fi simțit durerea lui și trădarea. Nu va fi greu să te abții. Știu sigur că pentru mine nu va fi.
Cu toții luăm decizii greșite în timpul vieții; spunem cuvinte jignitoare sau ne purtăm cu cruzime, uneori conștient alteori nu. Infdiferent, nu există scuze pentru a răni altă persoană. Amintește-ți, regretă, repară, abține-te – exersează în mod repetat, până când faci astea.
Iertare.
Vindecare.
A trece peste.
Sunt mai bună? Am ajuns aici. Nu-mi pot aminti fără să mă urăsc pentru ce am făcut, astfel că o să regret amarnic ce s-a întâmplat. Mă va întrista mereu gândul că am dat cu piciorul la ocazia de a fi iubită de acel om, și că relația noastră s-a terminat pentru totdeauna.
Pentru a repara, îi voi scrie acea scrisoare și îi voi spune: „Poate că aceste cuvinte îi aparțin lui Caroline Myss, dar ea a exprimat ce am simțit eu în sufletul meu foarte mult timp, dar nu am știut cum s-o spun“. Nu știu dacă îi voi trimite acea scrisoare vreodată, dar o să-mi întreb terapeutul.
Și voi face o alegere conștientă în fiecare zi de la a mă abține să-i rănesc pe alții intenționat.
Mi-am aruncat privirea astăzi pe Instagram și prima postare care mi-a apărut a fost: „Totul apasă atât de greu. Ai încercat să treci peste?“
Dragă Instagram, asta încerc să fac. Să trec peste. Mulțumesc că mi-ai amintit.
Un text de Carina Iosifescu
Citește și:
