A trecut un an de când singură. Înainte de ultimele două relații, nu eram genul de femeie care sare din relație în relație. Dar de data asta se pare că a trecut ceva vreme de când am avut o bucată zdravănă de timp numai pentru mine.
Nu mă plâng. Îmi place solitudinea. Sunt recunoscătoare pentru timpul pe care îl am numai pentru mine, să mă reîntorc la a fi ceea ce sunt în afara unei alte persoane. M-a reîndrăgostit de viața mea, și practic am stat departe de tot ceea ce înseamnă iubire și povești de dragoste în ultimele luni, tocmai pentru a fi singură de data asta.
Am uitat cum este să stai lângă celălalt și să știi orice mic detaliu despre el. Unde a crescut. Cum decurge o zi din viața lui. Ce relație are cu părinții.
Am uitat ce înseamnă să ai emoții când primești un mesaj. Unul simplu, cu Hei, ce faci? Asta îți face inima s-o ia la goană, și nu-ți dai seama că zâmbești până când te întreabă cineva ce este așa de amuzant.
Am uitat cum e să urezi cuiva „Noapte buna!“. Sau să te întorci pe o parte și să adormi lângă el sau ea, cu trupurile apropate, dar abia atingându-se.
Am uitat cum este să-l prezinți familiei. Să-i întâlnești familia și să fii atât de emoționată că o să faci impresie proastă și apoi ești foarte supărată că nu ai făcut chiar cea mai bună impresie, dar toată lumea a văzut cât de mult te iubește, așa că și ei te vor iubi în final, indiferent de ce impresie ai făcut.
Am uitat cum e să fii inspirată de cineva. Să fii martoră la realizarea unor lucruri în viața lui sau ei și să vrei să realizezi și tu ceea ce-ți dorești.
Am uitat cum e să ai o „majoretă“. Adică pe cineva care se bucură și sărăbătorește succesul tău de pe margine și să-ți dea sticla cu apă și prosopul atunci când ai obosit. Să te țină de mână atunci când ai nevoie de odihnă. Iar tu, la rândul tău, să fii la fel pentru altcineva.
Am uitat cum e să vă „culcușiți“ împreună într-o seară de vineri în fața televizorului și să vă uitați la un film. Să vă mângâiați pe spate. Să vă faceți masaj la picioare. Să mâncați floricele și să vă închideți telefoanele pentru că nu este nimic mai confortabil decât să fiți unul în prezența celuilalt.
Am uitat cum e să ai parte de toate astea – iubire adevărată, romantică – cu o altă persoană.
Am uitat cum e să te îndrăgostești, și, ca să fiu sinceră, mi-e teamă. Mă tem să simt din toate astea. Mă tem să mă pierd pe mine într-o iubire. Și mă tem că poate am învățat să iubesc greșit în ultimii ani, și vrea să mă îndrăgostesc cu adevărat de data aceasta, în sensul adevărat și bun. În felul meu. În felul nostru. Un fel care nu se bazează pe așteptări și pe speranțșe false și fantezii.
Vreau să-mi amintesc cum este să fii îndrăgostită, dar s-o fac altfel de data asta, mai bine. Mai realist. Și nu vreau să pierd tot ce am construit cu mine însămi până acum.
Un text de Marina Stroe
Citește și:
