Știu că iubirea este cel mai important lucru din lume, dar ca femeie spre 30 de ani, pot să spun cu mâna pe inimă că nu am trăit-o în sens romantic. Am avut multe relații, dar niciuna dintre ele nu a ajuns în acel punct de dăruire pe care îl reprezintă iubirea.
N-am simțit dragoste reciprocă
Cunoști acel ssentiment pe care îl ai când partenerul tău se uită la tine din colțul celălalt al camerei și amândoi gândiți „Ea/el este jumătatea mea“ în același timp? Ei bine, eu nu am avut asta. Mă uitam la partenerul meu și simțeam un amestec de sentimente și gânduri, sperând că mă iubește și îndoindu-mă că o va face vreodată. Mi-ar plăcea să simt că partenerul meu ține la mine atât de mult pe cât țin și eu la el, dar pur și simplu nu s-a întâmplat.
Despărțirile n-au fost niciodată grele pentru mine
Mulți prieteni de-ai mei par rătăciți și pierduți atunci când trec printr-o despărțire. Dar nu și eu. Când sunt părăsită sau eu pun capăt relației, sunt tristă, bineînțeles, dar nu e ca și cum aș simți o așa mare pierdere, așa cum îi văd pe alții că simt. Se întâmplă asta pentru că eu chiar nu i-am iubit pe foștii mei, altfel aș fi fost mai afectată.
Nu m-am certat niciodată cu adevărat cu vreun partener
Toate cuplurile cu mulți ani de căsătorie în spate spun că secretul este comunicarea. Astfel obșii o relație sănătoasă și fericită, chiar dacăasta înseamnă certuri din când în când. Trecând printr-un conflict, legătura se face și mai puternică pentru că în final lucrează amândoi pentru a repara problema. N-am ajuns niciodată în acest punct al unui conflict cu vreunul din foști și cred că nu eram suficient de apropiați pentru a trece prin așa ceva.
Acel sentiment de „a face totul pentru și din iubire“ îmi este străin
Am auzit tot felul de povești cu oameni care fac tot felul de nebunii pentru persoana iubită, dar eu nu pot spune că am făcut astfel de lucruri. Nu mă simt dependentă de iubire, n-am fost niciodată bolnavă din dragoste sau ceva degenul ăsta. Poate că pur și simplu nu las iubirea să vină spre mine sau poate sunt doar imună la dragoste :)).
Nu m-am simțit pe deplin în siguranță cu foștii
Am auzit că iubirea este un sentiment confortabil, adică te simți perfect în siguranță atunci când ești în brațele celui drag. Asta ar fi o noutate pentru mine! Am aflat că nu mî pot lăsa cu totul pe mâinile partenerului, să mă abandonez sau să am încredere totală în el. Știu că am nevoie să mă deschid mai mult și să am încredere și în altcineva, mai ales în altcineva care poate avea grijă de mine, căruia îi pasă de mine.
Nu-mi amintesc să mă fi simțit liberă să fiu eu însămi în niciuna din relații
Indiferent cât de „aproape“ m-am simțit de un partener, tot timpul m-am simțit puțin sau mai mult judecată. Plus că deveneam îngrijorată că aș face ceva care i-ar putea face să se „dezîndrăgostească“ de mine. Experiențele trecute m-au învățat că trebuie să mă străduiesc foarte tare ca oamenii să mă placă, deși știu că adevărata iubire nu are nevoie de o asemenea luptă.
Iubirea a cam fost condiționată pentru mine
Relațiile mele au fost mai mereu cu iz tranzacțional. Dacă partenerul mi-a cumpărat un cadou sau m-a scos în oraș, sau ceva de genul acesta, simt că îi sunt datoare. Ar putea fi totul în capul meu. Sau poate vine de undeva din copilărie, unde, la mine în casă, iubirea a fost mereu condiționată. Cât timp eram o fată cuminte și făceam liniște, eram iubită. Sentimentul ăsta nu m-a părăsit nici acum, ceea ce ce ar explica de ce nu am experimentat niciodată ca adul dragostea adevărată, necondiționată.
N-am avut relații prea lungi, astfel încât iubirea nu a avut timp să „înflorească“
Cel mai mult am fost cu cineva timp de un an. Nu am avut relații pe termen lung, așa că nu am avut ocazia să experimentez măcar o iubire care crește în timp. Cică asta ar fi cea mai bună iubire, dacă se poate spune așa.
N-am spus niciodată „Te iubesc“ prima
Cred că nesimțind niciodată nevoia să-mi exprim în cuvinte dragostea partenerului meu spune că ceea ce simt pe interior este goliciune. Mă simt debusolată când cineva spune cele două cuvinte. Imediat mă gândesc „Serios?“,și apoi răspund și eu cu jumătate de gură „Și eu te iubesc“. Dar niciodată nu iau asta în serios.
Un text de Ileana Stoianov
Citește și:
