„Este puternică, dar este extenuată“ – R.H.Sin
Am obosit. Dar termenul acesta este prea vag pentru a descrie epuizarea pe care o simt în oase.
Am obosit să fiu puternică, să mă port ca și cum totul merge bine și să fiu totul pentru oricine.
N-am vrut niciodată să fiu o astfel de femeie, dar luată de vârtej, în dorința ideală de nu dezamăgi pe nimeni, am încercat să fac lucrurile să fie bine. Acum sunt epuizată și pierdută, întrebându-mă dacă într-o zi, cineva va fi alături de mine, la fel cum am fost și eu acolo când a avut nevoie.
Probabil se întâmplă din greșeală, pentru că cea mai mare ironie este că atunci când alții se uită la mine mă vîd puternică. Mă văd competentă și capabilă, dar pe interior eu niciodată nu mi-aș pune etichete cu astfel de calități, pentru că deși oamenii mă văd ca fiind foarte sigură pe mine și fermă, pe dinăuntru mă zgâlțâi.
Am încercat, chiar am încercat. În fiecare dimineață, în ciuda extenuării mele, tot încerc.
Chiar și când am umerii căzuți, iar ochii sunt înecați în lacrimi pentru că simt prea profund unele sentimente, trag aer în piept și îmi spun că totul o să fie bine – chiar dacă cred asta sau nu.
Cred că am încercat să fiu puternică încă de atunci când mi-am dat seama cum li spune femeilor ca mine sau când am aflat că avem propriul gen: femeia puternică, independentă, care nu are nevoie de nimeni. Sună bine, nu? Și presupun că atunci când ni se spune că așa ar trebui să devenim, nu este o surpriză că ne manifestăm aceste calități. Dar care este problema cu această definiție foarte simplificată a unei femei? Lumea chiar ne crede. N-am întâlnit încă una din aceste zeițe care, deși mulți ar descri-o așa, nu are nevoie nici de ajutor, de îndrumare, de conducere, pur și simplu de cineva pe umărul căruia să cadă la sfârșitul zilei. Cineva pe care să se bazeze, în fața căruia nu trebuie să fie altcineva decât așa frumoasă cum e ea.
Adevărul este că putem sta cu un pahar de vin în față spunând că nu avem nevoie de cineva în viața noastră, de un războinic, dar realitatea este că nu am mai spune asta dacă nu am fi încercat să ne convingem noi însene de ascest fapt. Lecția pe care noi toate o putem învăța este că nu este nicio rușine să ai nevoie de cineva. Nu trebuie să te simți vinovată că spui: „Nu pot duce viața asta singură.“ Nu e nimic în neregulă să gândești că două inimi puternice sunt mai bune decât una. Sunt atât de obosită. M-am săturat să încerc să mă ridic la nivelul așteptărilor. Ba mai mult, pur și simplu m-am săturat să să fiu puternică.
Îmi doresc să aibă cineva grijă de mine, nu financiar, pentru că asta nu m-a atras niciodată. Vreau un braț puternic în jurul umerilor mei, cineva care să mă țină de mână, să mă liniștească indiferent de furtuna prin care am trecut în timpul zilei. M-am săturat să pretind diverse lucruri. M-am săturat să pretind că sunt formidabilă. Pur și simplu m-am săturat să fiu puternică atunci când, de fapt, realitatea este că de multe ori mă simt că nu sunt, jucând un fel de șaradă a feminismului.
Asta nu înseamnă că minimalizăm ceea ce suntem și merităm ca femei, dar putem spune ceva și pentru a descrie ceea ce vrem să fim și ce este mai natural în noi. Saupentru a descrie starea aia în care te simți slabă. Aceste cuvinte sunt cele de care eu fug de atât de mult timp pentru că par să aibă o conotație negativă. Până la urmă, se presupunea că îmi doresc să fiu lider și să fiu bătăioasă, nu? Nu trebuia să fie suficient pentru mine în viața asta să iubesc și să fiu iubită.
Așa că transform propria nefericire. Și pretind că sunt puternică. Până la urmă, toată lumea m=a crezut. Când a început să se întâmple asta, în inima mea s-a deschis o rană, fiind conștientă că puteam la nesfârșit să mă prefac.
Renunț.
Nu pentru că am dat greș, ci pentru că am învățat. Pot să fac orice sau pot fi oricine am nevoie să fiu în acel moment? Da, dar nu înseamnă asta că și trebuie să o fac, nu? Nu. Nu le poate face pe toate. În acest punct, m-am săturat să încerc. M-am săturat să fiu această femeie infailibilă care pare să poată face orice, și indiferent dacă este vorba de locul de muncă, familie sau prieteni, și chiar și ca mamă – pur și simplu nu mai pot.
Nu mai pot pretinde că am această abilitate de a face tot, și nu numai asta, dar să o fac și cu un zâmbet pe față. Nu mai pot pretinde că nu am nevoie de nimeni care să mp ajute, pentru că de fapt asta este tot ce îmi doresc.
Viața nu este despre trișat, este despre a ne permite să fim sincere cu ceea ce avem nevoie și ceea ce vrem și să ne dorim asta. Este despre a simți mai mult decât despre a gândi, și este despre a ne lăsa abandonate pasiunilor din inimile noastre, și în brațele care înseamnă acasă. Fără lucrurile astea, care mai este sensul oricărui alt lucru, dacă nu nevoia de a avea pe cineva?
Probabil că cu cât trece mai mult timp cu atât devin mai imună la a fi acea femeie pe care alții vor s-o vadă. Ori poate că niciodată nu m-am priceput foarte bine s-o fac.Dar se pare că pur și simplu am obosit pretinzând că sunt puternică. Și nu că sunt slabă, dar uneori, și cei mai puternici dintre noi ajung să aibă nevoie de cineva.
Cam aici mă aflu eu.
Nu avem oare nevoie cu toții de cineva care să fie puțin mai puternic decât suntem noi? Cineva care să sărute acolo unde doare și care să ne îmbrățișeze ca și cum nimic nu mai contează.
Cineva care să ne amintească faptul că nu este nevoie să fim atât de puternice – tot timpul.
Un text de Sonia Teodorescu
Citește și:
