Biologia iubirii

Ce legătură este între celule și dragoste? Biologia moleculară și romantismul nu par să aibă nicio legătură, dar potrivit dr. Bruce Lipton, biolog specialist în celule stem, un autor foarte bine vândut care a scris cartea „Biologia credinței“, între cele două este chiar o poveste de dragoste. O numește „efectul luna de miere“.

Fiecare dintre noi își poate aminti de momentul în care era îndrăgostit până peste cap. În timpul acestei perioade siropoase din viață, percepția noastră asupra lumii se extinde, iar ochii ne sclipesc de bucurie. Afecțiunea nu ni se limitează numai la partenerul ales, ci suntem îndrăgostiți chiar de viață și asta se vede.

Ne asumăm riscul de a încerca noi feluri de mâncare, să încercăm noi activități și noi haine. Ascultăm mai mult, împărțim mai mult și avem mai mult timp pentru ce ne place să facem. Lipton glumește despre cum ceea ce ni se părea ostil cu o zi înainte să ne îndrăgostim devine raiul pe pământ atunci când iubim. Nici nu-i mai observăm pe șoferii agresivi care ne-au scos din sărite cu o zi înainte; astăzi, suntem cufundați în visare cu cohii deschiși și în cântece de dragoste.

Vibrația iubirii

Deși s-ar putea să sune uluitor, fiecare din celulele noastre se comportă ca un om în miniatură, spune Lipton. În interiorul tău, 50 de trilioane de celule asemănătoare omului lucrează împreună în fiecare minut. Se ajută unele pe altele să ajute inima să pompeze sânge, plămânii să respire și să realizeze milioanele de sarcini pe care le au de îndeplinit. Când ne îndrăgostim, celulele noastre simt și ele vibrația iubirii. Sună destul de bine!

Totul începe cu viața, care este definită prin mișcare, potrivit lui Lipton. Proteinele, elementele primare ale vieții se transformă ușor în sculpturi din sârmă organică și se pun în mișcare ca răspuns la semnalele din mediul înconjurător. Pe suprafața fiecărei celule, proteinele-receptor primesc semnale de mediu, în timp ce proteinele-efector se transformă în vibrații pe care le transmit creierului unde sunt interpretate. Nu e nevoie de prea multă imaginație pentru a-ți închipui diferența între cum se mișcă aceste sculpturi de proteine când sunt îndrăgostite până peste cap și modul în care se comportă atunci când sunt iritate.

În anii 1980, când Lipton a descoperit că membrana celulalră este de fapt creierul ei, cercetarea lui a sugerat că semnalele din mediul înconjurător, indiferent dacă e vorba de iubire sau alt tip de emoție, sunt primare în dezvoltarea bolilor. El a prevestit cumva  unul dintre cele mai importante domenii de studiu din ziua de azi, știința epigeneticii, care explorează modul în care reacțiile chimice celulalre pornesc și opresc genele.

Cercetarea în acest domeniu a descoperit că stresul, dieta, comportamentul, toxinele și alți factori activează butoanele chimice care reglează exprimarea genelor. Lipton clarifică faptul că acest nou domeniu de studiu relevă cp influențele din mediul înconjurător sunt mai evidente în cauzarea bolilor decât genele. El spune că noi cercetări în domeniul cancerului sugerează că factorii genetici influențează apariția bolii doar în proporție de 10%. Cu alte cuvinte, percepția mediului nostru înconjurător este responsabilă de sănătatea noastră în proporție de 90%.

Puterea percepției

Chiar mai interesant, Lipton spune că o cercetare curentă demonstrează cum structurile noastre de proteine sunt și mai activate de semnalele non-fizice decât de cele chimice. Cu alte cuvinte, percepțiile noastre din mediu au o influență și mai puternică asupra sănătății noastre decât medicamentele. Acestea fiind zise de știință, avem o capacitate interioară și mai mare de a ne vindeca singuri de boli decât farmaciile.

Foarte entuziasmat Lipton observă: „Uau! Asta înseamnă că oamenii nu sunt victimele propriilor gene așa cum obișnuiam să credem. Își pot schimba percepțiile și atunci își schimbă starea de sănătate. Este nemaipomenit! Vechea biologie obișnuia să înlăture alegerea și să controleze rezultatul. Când le spui oamenilor că sunt victime, puterea li se diminuează. Misiunea este acum de a ajuta oamenii să-și schimbe percepțiile astfel încât să-și schimbe rezultatele.“

Cum funcționează asta veți întreba? Celula este un cip cu date prin definiție, spune Lipton. Amintirile noastre de percepție și convingerile sunt stocate în membrana celulară și sunt în permanență trasnmise creierului pentru interpretare. Mintea răspunde acestor mesaje vibraționale prin crearea coerenței între convingere și realitate. Cu alte cuvinte, când celulele tale transmit minții tale, aceasta lucrează cu sârguință pentru a forma aceeași realitate chimică în organismul tău. Astfel, dacă tu crezi că te vei îmbolnăvi, mintea va coordona celulele pentru ca asta să devină realitate. Iar dacă celulele tale transmit semnale sugerând că ești plin de viață și sănătos, mintea va lucra iar să facă asta să se întâmple.

Această putere de percepție este demonstrată, spune Lipton, în studii în care s-a demonstrat că niște copii adoptați au făcut cancer cu aceeași predispoziție precum cea a fraților lor care au fost crescuți în aceeași familie, dar evident având alte gene.

Descărcări subconștiente

De fapt, Lipton spune „medicina a recunoscut că boala își depune semințele în primii șase ani de viață când convingerile sunt descărcate de familie în subconștientul copilului“. În acești ani, mințile copiilor se află într-un tipar teta al creierului, care formează o stare hipnagocică a minții. Acesta explică de ce copiii estompează ușor limita dintre închipuire și realitate. Mergând în această stare de spirit, copiii primesc convingerile părinților în memoria subconștientă fără a pune întrebări și fără discernământ.

Lipton explică cum lucrează aceste descărcări ale subconștientului comparându-le cu un iPod. Când primești un iPod nou, nu există înregistrări, așa că nu poți asculta nimic. Odată ce ai descărcat muzica, poți asculta cei ai descărcat. De fapt, sunt singurele melodii pe care le poți asculta. Există multe alte cântece, dar nu le poți asculta pe iPod-ul tău până când nu le descarci. În mod similar, orice a fost descărcat în memoria ta subconștientă și este stocat în celulele noastre este singura alegere disponibilă pentru a fi ascultată și văzută în organism.

Alte alegeri nu sunt posibile până când sunt descărcate ca fiind convingeri și percepții în subconștient. Astfel, automat totul se petrece potrivit convingerilor părinților noștri, numai dacă nu suntem expuși unor alte convingeri sau nu „sădim“ unele noi.

O schimbare către iubire și vitalitate

Lipton spune că cea mai mare problemă este că oamenii nu cred că-și pot schimba modul de gândire și convingerile foarte ușor. El sugerează că dacă ne învățăm copiii în primii șase ani de viață că-și pot schimba mințile și organismul, se poate schimba macazul către iubire și vitalitate foarte ușor.

Biologia celulară are ceva să ne spună despre dragoste în organismul nostru, dar este și revelatoare în legătură cu natura conexiunii umane, spune Lipton. Se numește Biomimicry și este o nouă disciplină în biologie care folosește cele mai bune idei naturale pentru a rezolva problemele. Animalele, plantele și microbii au descoperit cum funcționează și putem învăța de la ele. Acestea demonstrează modul de funcționare care durează de peste 3,8 miliarde de ani de existență.

În cea mai recentă carte a lui Lipton, „Evoluția spontană“, el și co-autorul Bhaerman sugerează că celulele sunt mai deștepte decât noi atunci când este vorba despre formarea unor comunități de succes. Ei au elșucidat modul în care celulele se organizează pentru a avea un sistem monetar care plătește celelalte celule în funcție de importanța muncii pe care o fac și stochează profiturile în exces în băncile comunității. Ele au un sistem de cercetare și dezvoltare care generează echivalente tehnologice și biochimice ale rețelelor computerizate. Sistemele de mediu sofisticate furnizează tratament de purificare cu aer și apă care este mai avansat din punct de vedere tehnologic decât și-au iamginat oamenii vreodată.

 

“Nicio celulă nu este lăsată în urmă”

La fel este valabil și pentru sistemele de încălzire și de răcire. Sistemul de comunicare în interiorul și între celule este o rețea interioară (ca un Internet) care trimite mesaje codate în format zip direct fiecărei celule. Au chiar și un sistem de justiție care deține, închide, reabilitează și, în maniera lui Kevorkian, asistă la sinuciderea celulelor distructive. În comparație cu noi, celulele și-au organizat acoperirea medicală în totalitate, ceea ce înseamnă că fiecare celulă primește tot ce are nevoie pentru a rămâne sănătoasă, și un sistem imunitar care protejează celulele și organismul.

Lipton face o analogie între modul în care funcționează 50 de trilioane de celule în organismul uman împreună pentru succesul individual și modul în care 7 miliarde de oameni ar putea colabora pentru succesul planetei. El punctează faptul că noi nu reușim nici pe departe să facem o treabă atât de bună pe cît fac celulele.

Lipton spune că mintea noastră, precum o celulă, are de departe mai puțină conștientizare decât conștiința unui întreg grup. Când o celulă își împlinește evoluția, se duce în colonii cu alte celule evoluate pentru a împărți și extinde capacitatea de conștientizare. Nu există atitudinea de tipul „celulă lăsată în urmă“, iar resursele sunt alocate pentru a sprijini întregul. Lipton spune că ne-am descurca foarte bine să evoluăm ca un colectiv la un astfel de nivel de conștientizare precum cel al celulelor noastre. El scrie „știința sugerează că următoarea etapă a evoluției umane va fi marcată de conștientizarea că suntem cu toții celule independente într-un super-organism numit umanitate“.

Rescrierea percepțiilor noastre

În primul rând, trebuie să lucrăm în spațiul nostru, spune Lipton. „Trebuie să schimbăm evoluția propriilor noastre euri astfel încât conștientizarea colectivă să poată progresa“. El ne înseamnă să ne recuperăm viețile prin rescrierea percepțiilor proprii astfel încât să putem crea acea stare de îndrăgostire până peste cap iar și iar. Ne încurajează să descărcăm noi convingeri de putere și iubire în memoria celulară, pentru ca celulele noastre să aibă noi melodii pe care să le cânte și care să aibă versuri despre abilitatea noastră de a iubi.

Lipton  numește sentimentul permanent de „îndrăgostire“ – știința de a crea raiul pe pământ. Iar știința a vorbit despre astfel de lucruri, scrie Lipton. De exemplu, cercetătorii de la Heart Math au desacoperit că impactul dragostei este real și poate fi măsurat din punct de vedere biochimic. „Când subiecții se concentrează asupra inimii și activează un sentiment profund, cum este iubirea, aprecierea sau grija, aceste emoții schimbă imediat ritmul bătăilor inimii într-un tipar mai coerent. Creșterea coerenței bătăilor inimii activează o cascadă de evenimente nervoase și biochimice care influențează virtual fiecare organ din corp.

Studiile demonstrează că această coerență a inimii duce la mai multă inteligență prin reducerea activității sistemului nervos simpatic în timp ce crește activitatea de dezvoltare a sistemului nervos parasimpatic“. În consecință, hormonii de stres scad, și se produce hormonul anti-îmbătrânire. Iubirea chiar ne face mai sănătoși, mai fericiți și mai longevivi.

S-a dovedit că biologia moleculară și iubirea chiar se potrivesc, iar asta s-a făcut undeva în Rai. Dr. Bruce Lipton ne provoacă să studiem și să înțelegem cum să experimentăm acel rai pe pământ constant.