Obișnuiam să cred că dacă înțeleg anumite lucruri, asta îmi va aduce liniștea.
Dacă aș fi putut înțelege de ce s-a îmbolnăvit mama, atunci n-ar mai fi durut atât de mult. Dacă aș fi înțeles de ce tipului ăla nu-i plăcea de mine, poate că atunci m-aș fi simțit mai bine. Dacă aș fi putu înțelege de ce prietenia aceea nu a funcționat, poate că mi-ar fi fost mai ușor să trec peste.
Sunt genul de persoană asociată înțelegerii. Îmi place un program, ordinea, ritmul și tiparele pe care le pot anticipa. Îmi place să am un plan.
Schimbările și nesiguranța mă ostenesc. Deși îmi place să întâlnesc oameni noi, ca să fiu sinceră, mi-e greu să mă obișnuiesc când un prieten apropiat aduce o nouă persoană în cercul nostru. Subconștientul meu urlă: „Nu, acesta este un loc sigur. De ce trebuie să schimbăm asta?”
Asta sunt eu. În viață, când lucrurile merg rău sau nu se desfășoară după planul meu, este ca și cum setările din fabricație ale creierului meu spun: „Dacă aș putea analiza bucățelele acestui lucru pe care nu l-am prevăzut, totul va fi bine.” Când lucrurile devin nesigure, ajung la înțelegere ca și cum ar stabiliza pământul nesigur pe care stau.
Înțelegere.
Înțelegerea este definită ca fiind abilitatea de a pricepe ceva. Sinonime sunt pricepere, comprehensiune, iscusință, inteligență, rațiune, știință, conștientizare. Dacă ai fi ca mine, cu o imaginație bogată, înțelegerea ar fi percepută ca o mănă care strânge puternic ceva, ca un pumn strîns în jurul a ceva.
Deseori, atunci când căutăm să obținem răspunsuri și să înțelegem lucruri care nu au niciun sens, ceea ce căutăm cu adevărat este controlul. Opaa, stai că s-a aprins beculețul! Mie, ca multor oameni, îmi place să dețin controlul. Cred că înțelegerea ne ajută să stăpânim lucrurile, dar în realitate, nu face altceva decât să ne aducă și mai multă teamă.
În zilele astea dominate de coronavirus, încercăm să înțelegem ce se întâmplă. De fapt, tânjim fără doar și poate după simțul controlului. Căutând să înțelegem în epoca Internetului pare de cele mai multe ori că ne petrecem timpul în fața ecranelor. Înseamnă documentare, căutare, clickuri, povestiri, teorii și distribuirea unor materiale care ni se par interesante.
Cât de grav este? Câți oameni sunt de fapt afectați? În ce colțuri de lume este situația mai gravă? Cât zile durează până apar primele simptome? Ce fac oamenii de știință ca să găsească un vaccin? Un tratament? Cât o să stăm în casă?
Căutăm să înțelegem un virus care pare de neînțeles. Căutăm să înțelegem măsurile autorităților, impactul economic și politic. Încercăm să înțelegem războaiele, foametea și morțile premature. Realitatea este că sunt multe lucruri în viață pe care nu le înțelegem, dar nici nu le vom înțelege. Nu știm la ce să ne așteptăm de la ziua de mâine. Pur și simplu, există limite ale înțelegerii noastre.
Se întâmplă multe în lume, și este ușor să permitem minților noastre să fie cuprinse de teamă. În schimb, hai să ne trecem în revistă gândurile. Pe măsură ce dai titlu după titlu, distribui postări și tot recitești diverse informații, întreabă-te dacă toate astea îți aduc liniște sau teamă? Dacă al doilea răspuns este valabil în cazul tău, înseamnă că este timpul să renunți pentru o perioadă la nevoia de a cunoaște. În locul ei. fă-ți timp să te concentrezi pe ceea ce faci acum.
Știi de unde îți iei mâncarea. Știi că ai prieteni și familie pe care îi poți suna. Știi care este puterea odihnei. Cunoști sentimentul revigorant atunci când te lași mângâiată de soare și tragi aer proaspăt în plămâni.
Gândește-te un timp la ceea ce faci acum și permite-i inimii să se umple de recunoștință. Aceasta te va ține departe de nevoia de a cunoaște, și-ți va muta atenția la ceea ce faci acum, la ceea ce ai și la lucrurile pe care le poți controla. Recunoștința îți va muta atenția la momentul prezent.
Hai să privim azi numai lucrurile bune.
Un text de Simona Cristescu
