Dacă nu iţi mai aminteşti, ar trebui să îi spui chiar astăzi! O să îţi explic de ce.
Poate că multe dintre voi vor zice că am probleme nerezolvate (nu chiar daddy issues, dar pe acolo) şi că ar trebui să merg la un psiholog şi poate că aveţi dreptate şi chiar am unele probleme nerezolvate încă, însă vreau să le reamintesc femeilor care citesc zaina.ro cât de important este, a fost şi va fi primul bărbat din viaţa lor. Şi nu mă refer la cel cu care şi-au pierdut virginitatea, pentru că aici nu este vorba despre sex, ci la primul bărbat din viaţa lor care le-a văzut vulnerabile, triste, dezgolite, fericite când au primit un cadou mult visat, dezamăgite de şcoala sau de colegi, bucuroase că au obţinut o notă mare la şcoală, care le-a văzut nemachiate la primele ore ale dimineţii, care le-a dus zilnic cu maşina la şcoală, la antrenamente, la balet sau poate chiar la balul de absolvire din clasa a XII-a, care le-a dat primele lecţii de şofat pe un drum lăturalnic şi care, într-un fel sau altul, le-a influenţat personalitatea (măcar puţin) şi le-a ajutat să devină femeile puternice care sunt astăzi.
Ştiu că se apropie 8 martie, ziua mamei sau ziua femeii… Şi poate că era de aşteptat în perioada asta „să curgă” cu texte despre Mama, cea mai importantă fiinţă din viaţa noastră, însă mi-am propus să vă scriu azi despre primul bărbat din viaţa fiecăreia dintre noi şi să îl aducem pe el în prim-plan în martie: tata. Merită să ne amintim de taţii noştri şi să îi sunăm din când în când oricât am fi de ocupate cu jobul / copiii / partenerul / lucrurile mărunte care ne toacă zi de zi, ca să îi întrebăm ce mai fac şi să le spunem că îi iubim, ba chiar să le arătăm sentimentul acesta frumos prin mici gesturi pe care să le facem pentru ei, fără a aştepta ceva în schimb.
Unele dintre noi, aşa cum este şi cazul meu, nu sunt atât de norocoase: nu mai au cum să îşi sune tatăl, primul bărbat din viaţa lor care le-a văzut făcând primii paşi sau le-a văzut chiar şi fără dinţi, pentru că el a plecat din această lume într-un loc (cum zice preotul) „cu verdeaţă, un loc luminat”…
Nu aş vrea să credeţi că exagerez: ştiu, nimeni nu e perfect şi nici taţii noştri nu or fi fost perfecţi, însă, pentru noi toate, ei sunt un model timpuriu, au fost acolo când personalitatea noastră începea să se contureze, au fost acolo când noi am început să înflorim, au fost martori la transformarea noastră, aşa cum niciun alt bărbat nu a fost martor vreodată.
Pe mine, tata m-a învăţat lucruri care multora li s-ar părea mărunte, însa azi, când el nu mai este printre noi, le preţuiesc mai mult ca oricând: să cos un nasture, să fac cea mai suculentă salată de roşii cu ceapă, să apreciez munca pe care o fac, să beau vin roşu de ţară şi să mănânc cu poftă şi să mă bucur de tot ce mi se pune în farfurie. Ba chiar datorită lui am învăţat, cu paşi mici şi timizi, să gătesc, chiar dacă nu a mai apucat vreodată să mănânce din preparatele mele (pentru că am luat acest start prea târziu), însă el a fost factorul care m-a îndemnat, cu o mână invizibilă, să îmi înving teama de aragaz şi de polonic.
Acestea sunt doar câteva mici exemple, însă sunt sigură că tolba voastră cu lecţii pe care vi le-au predat taţii voştri, de-a lungul anilor, este plină de lucruri minunate. Aşa că vă reamintesc acum, în prag de martie, de aceste mici comori pe care le aveţi în tolbă şi să nu uitaţi că le purtaţi mereu în suflet, indiferent de partenerul lângă care vă aflaţi în acest moment. Şi da, iată că primul bărbat nu se uită niciodată…
Un text de Florentina Ionescu
Citește și:
