Este o realitate pe care încerc să o ignor mai mereu: viața este un fel de listă de așteptare. Și nu mă refer aici la acel fel de așteptare care te deranjează dar nu te face să te simți depășit de situație: așteptarea la o coadă ( la magazin, la poștă). Ci mă refer la acel gen de așteptare profundă a sufletului, acel gen de așteptare care amenință să mă distrugă prin consistență și durere.
Ei bine, cu toții cunoaștem acest gen de așteptare – genul ăla care provoacă durere inimii și destrămarea minții:
Așteptarea soțului perfect sau a soției perfecte, chestiune care încă nu s-a materializat.
Așteptarea unui job care ne va împlini, și nu ne va extenua.
Așteptarea copilului dorit atunci când încă se mai poate.
Așteptarea stabilității când mintea noastră ne trădează cu anxietăți și depresie.
Așteptarea împăcării într-o relație care încă ne provoacă durere.
Așteptarea vindecării unui organism încă slăbit și distrus.
În felul nostru și prin propriile noastre experiențe, cu toții cunoaștem dorința profundă pe care așteptarea o naște în noi – felul în care acea așteptare ne face să ne punem la îndoială țelurile, visurile și speranțele noastre. După luni și ani de așteptare, aceasta poate da naștere la durere, întristare, poate chiar teamă.
În consecință, cum așteptăm mai bine? Cum învățăm să trăim în aceste anotimpuri ale așteptării – știind că nu se întrevede un final clar – cu speranță? Poate chiar cu bucurie? Am așteptat vindecarea unei boli încăpățânate pentru mai bine de 20 de ani. Nu este un răspuns ușor. Dar există 3 moduri de așteptare pe care le-am descoperit, indiferent de când de mult am așteptăm ceva ce ne dorim foarte mult:
Așteptăm recunoscând dorința noastră, și nu ignorând-o
În lungile anotimpuri de așteptare a lucrurilor pe care nu le putem controla întotdeauna – un soț/o soție, un copil, vindecarea, împlinirea – unul dintre cele mai bune moduri pentru a aștepta este să accepți dorința și nu să fugi de ea. Par o contradicție să accepți ceva ce nu avem, dar este o parte din a trăi cu toată ființa, și nu de a încuia inimile cu lacătul.
Asta pentru că așteptarea deblochează cele mai adevărate dorințe ale noastre și le putem descoperi numai dacă stăm în așteptare suficient de mult.
S-ar putea să ne dorim cu adevărat un soț sau o soție, dar dincolo de această dorință ar putea exista o dorință și mai adâncă, aceea de a fi iubit/ă pentru ceea ce ești cu adevărat – dorința de acceptare și bucurie din partea celuilalt. Este o dorință excelentă, dar nu va fi satisfăcută în final, printr-o nuntă. Nicio persoană din lumea asta nu va îndeplini această dorință în totalitate. Dar așteptarea ne poate ajuta să ajungem atât de departe, încât să fim dispuși să vedem în ce altceva putem întâlni acea dorință – în prietenii, în comunitate, în Dumnezeu.
De obicei, putem să dăm un răspuns pentru ceea ce așteptăm. Nu putem face în așa fel încât să apară un soț sau un copil din neant, dintr-o pocnitură din degete. Dar putem lăsa așteptarea să ne arate ce ne dorim cel mai mult, și din acel punct putem continua să ne purtăm dorința cu inima deschisă și speranță.
Așteptăm prin alegerea caracterului și nu a urgenței
Unul dintre cele mai grele teste pe care așteptarea ni le oferă este testul caracterului. Dacă nu obținem ce vrem când vrem, cum răspundem? Cine suntem atunci când viața este grea și nemiloasă?
Așteptarea potrivită presupune alegerea unei cărări mai puțin bătătorită a caracterului în pofida satisfacției imediate. Înseamnă să fii mai degrabă să ai ca scop integritatea decât să repari repede. Înseamnă să faci o treabă excelentă în poziția actuală, refuzând să tai drumul, chiar dacă parte că nimeni nu te observă, iar jobul de vis este la milioane de kilometri distanță. Înseamnă să înveți cum să-ți iubești și să-ți sprijini prietenii când au petrecere de logodnă sau îaninte de naștere și te simți invizibilă. Înseamnă să alegi să mulțumești pentru ceea ce ai, decât să te amărăști pentru ceea ce nu ai. Dacă permitem anotimpurilor dureroase de așteptare să ne transforme în oameni care sunt mai rafinați sub presiune, suntem mai aproape de a deveni versiunile cele mai adevărate și mai întregi ale noastre. Și putem deveni astfel indiferent de ce se întâmplă în aceste perioade de așteptare.
Așteptăm prin descoperirea în noi înșine a harului de a rezista
Când trăim în tensiune dorindu-ne ceva, pe care însă nu-l vedem împlinit, putem răspunde în final în două feluri: cu speranță sau din disperare. S-ar putea să nu pară a alegere, dar este, și este una care se află mereu înaintea noastră: vom ceda temerii că ceea ce ne dorim cel mai mult s-ar putea să nu se întâmple niciodată, sau ne bucurăm de viața pe care o avem și ne punem un picior în grădina speranței.
Dacă alegem disperarea, fiecare zi va fi pentru noi o corvoadă, ca și cum am merge pe tocuri prin nisip. Dar dacă alegem speranța, dacă alegem să acceptăm cu bucurie și recunoștință viața pe care o avem și dacă alegem să credem că ceea ce se află în fața noastră este ceva cu mult mai bun decât ne imaginăm – vom descoperi în noi rezistența care nu poate fi nici cumpărată, nici manufacturată.
Vom afla că ceea ce avem, chiar acum, este suficient, pentru că ne cunoaștem valoarea și scopul în inimile noastre, indiferent de ceea ce așteptăm.
Text Ann Swindell
Traducere din revista Darling
Citește și:
