„Dacă am iubit vreodată o femeie, cu cât mai mult o iubeam, cu atât de mult voiam să o rănesc. Frida a fost victima cea mai expusă acestui tratament dezgustător al meu.“ – Diego Rivera
Știu că o iubești.
Dacă n-ai fi iubit-o, n-ai fi fost cu ea. Dar pentru că ești doar un om cu multe emoții, ai putea fi înclinat să o iubești în feluri greșite. O relație sănătoasă și fericită se poate transforma într-un distructivă dacă nu o tratezi așa cum merită. Cu toate acestea, sper să o iubești așa cum trebuie. Sper că ai aruncat fiecare rază a conștiinței asupra iubirii tale pentru ea. Sper că știi că această conștiință este ceea ce menține o relație puternică. Vreau să-ți amintești cum arăta atunci când ai văzut prima dată. Era tot ce căutasei până atunci. Fie că e frumusețea, spiritul sălbatic, simțul umorului sau independența ei, este ceva la ea ce nu ai găsit la nimeni alta.
Iar ceea ce te-a cucerit de-a dreptul a fost cât de întreagă era. Dacă o iubești, păstreaz-o așa. Păstreaz-o frumoasă, sălbatică și întreagă.
Cât timp este stăpâna propriului ei destin, sper să înțelegi că joci un rol major în viața ei. Modul în care o tratezi determină felul în care se vede – o poți face să strălucească sau să se simtă pierdută. este ca o statuetă în mâinile tale și speră doar să fie ținută cu atenție.
Dacă o iubești, nu o distruge.
Știi că a fost distrusă înainte, și nu mai vrea să aibă de-a face cu o altă distrugere. Dacă este cu tine, înseamnă că și-a depășit temerile, fricile și nesiguranțele pentru a fi cu tine. A depășit trecutul și s-a hotărât să mai dea iubirii încă o șansă. Ți-a încredințat sănătatea acestei relații și inima ei.
Nu o dezamăgi. O distrugi în momentul în care spui că o cunoști. Femeia nu este o carte pe care o vei termina la un moment dat. O descoperi mereu – așa că trăiește fiecare zi cu ea ca și cum e prima zi în care o cunoști. Fii prezent. Nimic nu o distruge mai mult decât absența ta emoțională. Poți petrece lâângă ea toată ziua și să nu fii acolo, să fii cu gândul în altă parte. Dar poți și să fii foarte departe și să fii complet prezent.
Stimulează-i gândurile, emoțiile, pe ea cu totul. Scufundă-te în sufletul ei, ca și cum te-ai scufunda într-un ocean.
Dar să știi că o distrugi dacă vreodată va simți că mai mult ai nevoie de ea, decât o vrei. Vei distruge fiecare centimetru din ea dacă o iubești numai când te cuprinde singurătatea. Pentru că ea îți caută iubirea mereu și are nevoie de ea tot timpul, nu numai atunci când ești lovit de temeri și nesiguranțe. Știu că suferințele tale trecute poate te-au distrus. Dar n-o iubi doar ca să care din bagajul tău emoțional împreună cu tine. N-o iubi pentru că vrei să te repare. O va face oricum în timp, fără ca tu măcar să-ți dai seama. Dragostea și existența ei vor vindeca fiecare părticică din tine. dar dacă ești cu ea numai pentru a-ți alina singurăttatea din suflet, ea va ști și te va distruge.
Și nu uita. Ea nu vrea să fie reparată. Poate și-a deschis sufletul în fața ta și ți-a povestit despre trecutul ei dureros. Porbabil știi numărul exact de bucăți în care s-a spart. Dar ea nu-ți spune asta ca să o repari – o face ca să știi prin ce-a trecut și cum a transformat-o în femeia care este astăzi. Vrea să știi că tot ce faci tu pentru ea, din dragoste, cu înțelegere și răbdare, contează cel mai mult.
Nu o trata ca și cum ar fi o femeie făcută bucăți. Este completă, s-a recompus, deși se mai văd uneori rănile. Primește-o cu brațele deschise cu tot cu ele – nu mai adăuga și tu altele. Fă-o să vadă de ce a trecut prin relațiile distructive din trecut. Fă-o să-și dea seama că a trecut prin ce era „mai rău“ astfel încât să aprecieze „mai binele“ care ești tu.
Dacă o iubești, fă-o cu toate defectele și nesiguranțele. Este la fel de imperfectă ca tine și speră doar să împărtășească această imperfecțiune cu tine. Vrea să-și dezbrace sufletul în fața ta și să fie ea însăși. Vrea să fie cu tine în același mod în care este ea cu ea atunci când se uită în oglindă – nebună, sălbatică și liberă. Dacă nu ești pregătit să o accepți așa cum este, o vei distruge.
Dacă o iubești, construiește-o pentru că și ea va face la fel cu tine. Trebuie să știi că orice efort faci, ea va face de două ori mai mult.
Dacă îi arăți Luna, ea îți va arăta întreaga galaxie.
Dacă o duci la o fântână, ea îți va face cunoștină cu oceanul.
Dacă te porți cu ea frumos, ea te va iubi mai mult.
Iar dacă o vei iubi cu adevărat, nu te va uita niciodată.
Storyteller Andreea Tudorică
Citește și: