Parcă nu e toamna toamnă dacă nu ne bucurăm de toate cadourile pe care ni le aduce din belșug acest anotimp. Struguri, prune, pere, vinete, ardei și gogonele. Și unde mai pui la socoteală deliciosul dovleac. Una dintre aromele prefereate de mine în această perioadă este cea a plăcintei de dovleac.
Dar să nu uit de delicioasa supă-cremă picantă de dovleac. Îmi amintește de supa-cremă de roșii de pe care o făcea mama în copilărie, doar că eu o fac cu dovleac și îmi placă să fie picantă.
Uneori simt nevoia să petrec mai multă vreme în bucătărie, unde timpul pare să stea pe loc. Îmi place să stau lângă o cratiță în care se pregătește ceva și să las pur și simplu căldura și aroma să mă îmbrățișeze. Doar să stau și să amestec cu lingura în cratiță. Asta îmi permite să mă las furată de tot felul de gânduri. Iar această practică îmi intră în rutină în multe zile ale lunii.să
Bine, s-ar putea să pară că prepararea unei astfel de rețete va dura foarte mult. Dar, de fapt, nu este așa. Plus că nici nu este nevoie să stau lângă oală care să fiarbă, pentru că eu prefer să o fac cu dovleac copt.
Această supă-cremă picantă de dovleac este preferata familiei mele și, de ce să nu recunosc, îmi și place să o prepar.
Pentru supa-cremă picantă de dovleac ai nevoie de
1,5 kg dovleac plăcintar
ulei de măsline
1 linguriță chilli uscat
1 lingură semințe de coriandru
1 ceapă mare
3 căței de usturoi
1 morcov
1 tijă de țelină
1 litru de supă de legume fierbinte
Încinge cuptorul la 170 de grade Celsius. Taie dovleacul pe jumătate și îndepărtează semințele (pe care le poți coace), și apoi taie-l în bucăți potrivite. Așază bucățile de dovleac într-o tavă sau chiar două și stropește-le cu ulei de măsline. Într-un mojar, mărunțește chilli și semințele de coriandru peste care pui sare. Presară condimentele peste dovleac și mai presară și puțin piper.
Lasă dovleacul să se coacă timp de o oră sau până când se înmoaie și se caramelizează puțin pe margini. Între timp, toacă ceapa, usturoiul, morcovul și țelina. Încinge puțin ulei de măsline într-o cratiță mare și apoi pune legumele pe care le gătești la foc potrivit timp de 15 minute, sau până s-au înmuiat, dar nu și-au schimbat culoarea.
Când dovleacul este gata, pune-l în cratiță împreună cu supa fierbinte. Folosește un blender vertical. Mai poți adăuga puțină apă dacă vrei să obții o consistență mai lichidă.
Pune în farfurii și ornează cum preferi.