Vii.
Asta simt despre ceea ce facem. Că suntem vii. Lumea îi zice relație.
Am vorbit în ultima vreme despre viitor, căsătorie, înfierea unui copil, unind viețile noastre separate într-una singură. Mă sperii uneori, alteori mă entuziasmez până la cer, dar cel mai adesea sunt diferite umbre ale ambelor situații. Dar vreau să știi ceva. Aș vrea să numesc ceea ce facem o aventură. Ce zici de asta? Pentru că creștem împreună și explorăm bucăți din ceva ce n-am cunoscut până acum. Și este o explorare, o călătorie, o excursie pe un drum de țară. Este o muzică, un aer curat și rece care ne intră în urechi și ne ciufulește părul. Și avem zâmbetele alea prostești pe chipuri.
E ca și cum am mușca dintr-un fruct roșu, delicios – o aromă exotică pe care nu am mai gustat-o până acum. Mușcăm împreună. Ne picură din bărbie și ne bucurăm, pe măsură ce continuăm să ne hrănim din acest nectar doar cu ajutorul mâinilor. Mă trece un fior pe șira spinării în timp ce respirațiile fierbinți, înfometate ni se amestecă.
Este în modul în care pielea noastră simte.
Modul în care scriem împreună, învățăm împreună, ne rugăm împreună, ne inspirăm împreună, mergem în adîncuri împreună, creștem împreună – toate astea fiind o fundație pentru ceva mai adânc, mai important.
Suntem într-o aventură. Iar o aventură are nevoie de câteva ingrediente principale.
Mai întâi, avem nevoie de curaj, de cojones, ca să o facem, ca să ne asumăm riscul de iubi cu toată ființa încă de la început. Apoi, poate avem nevoie de puțină curiozitate – mirarea aceea copilăroasă, care este atât de puternică și pulsează în noi atât de puternic, așa cum ar străluci conffeti în lumina soarelui de iarnă. Asta ne face să mergem mai departe. Și așa facem, o facem împreună.
O, la dracu’, când era să fim gata, să ne îndoim genunchii pentru a sări, am uitat să zic cel mai important ingredient dintre toate: încrederea.
Mă pricep bine la asta. Încrederea mea strălucește precum o perlă pe care o păstrez în buzunar tot timpul. Vreau să te învăț respirația liniștită a capitulării și despre călătorie, iar tu să mă înveți despre soare și să adun piese de puzzle. Iubesc modul în care ne completăm – similar, dar atât de diferit – aducând fiecare pachetul său unic de puncte forte și slăbiciuni, răni și întrebări. Ne place amândurora aventura, și nici nu știm prea bine ce facem. Nu e ca și cum ar fi ceva necugetat, dar e vorba despre felul în care nu ne pasă de lume, ci doar de râsul nostru care umple cerul. „Râzi la soare!“ Așa îmi zici mereu. Dragostea asta este despre soare și viață.
Vii.
Gustul mi se cristalizează în gură, înflorind în ceva ce nu știu ce nume să-i dau. Mă lupt pe asta și apoi renunț, și iar mă lupt și nu știu decât să mă las pradă experienței.
În sfârșit, am găsit pe cineva care să-mi țină companie în această aventură!
Asta mi-am dorit tot timpul. Nici n-am știut. Tu m-ai ajutat să aflu. Tu m-ai aflat.
Vor fi și zile grele, cu siguranță, dar prefer o aventură decât un basm. Îmi place noroiul, transpirația, provocarea, râsul, bucuria, explorarea, realul.
Și asta este iubirea asta a noastră. Reală. Și îmi place curajul de care e nevoie pentru a face saltul ăsta împreună. Ador cât de frumoasă e senzația. Iar iubirea asta nu e un basm, este o aventură, în care ne certăm și ne împăcăm, în care punem degetul pe hartă, ne urcăm pe motor și plecăm, în care râdem și plângem împreună, în care ne așezăm câte un zâmbet pe buze dimineața, în care nu există concurență și nici ambiții prostești. Aventura asta este despre noi, despre soare și despre zâmbetul din colțul gurii.
Sia Munteanu
Citeșteși:
