Cu fața pistruiată, șuvițe rebele pe o parte a chipului, se uita la mine cu ochi mari în timp ce sorbea din cafea încercând să facă tot posibilul să fie curajoasă. Relația ei, relația, aceea despre care a crezut că va dura pentru totdeauna, luase sfârșit. Era devastată, dar se străduia să rămână puternică.
– Îmi revin, îmi revin pe zi ce trece“, îmi spuse cu ochi mijiți și un zâmbet forțat.
– E bine, dar e bine și să nu fii bine în perioada asta, i-am spus.
În timp ce stăteam într-o cafenea cu soarele dimineții undeva în spatele nostru, prietena mea a început să-mi povestească recenta ei experiență care-i frânsese inima. La numai 20 și ceva de ani, era pentru prima dată când gusta din devastarea pe care viața o poate aduce atunci când lucrurile nu merg așa cum ne-am planificat.
Am văzut în ea imaginea mea acum 10 de ani, acum 5 ani. Cunoșteam această durere adusă de dragoste, genul acela de durere care se insinuează. Încă simțeam urmele cicatricelor de pe inima mea, și deși acum erau vindecate au lăsat urme de neșters.
Privind în urmă la propriile mele întâlniri cu inima frântă din dragoste, cel mai mare regret nu era experiența dureroasă în sine, ci momentele în care am ales să nu conștientizez durerea. Sunt o persoană emoțională înnăscută. Să trec prin momente și emoții dificile este ca și cum așa aș fi fost setată din naștere. Mă laud în fața altora cu abilitatea mea naturală de a răspunde crizei acum și de a plânge mai târziu. După multă experiență de viață și autoexaminare, văd acest „dar“ și ca pe un călcâi al lui Ahile. Trec atât de repede la acțiune, să repar lucrurile și să am un răspuns la problemă, încât de multe ori nu reușesc să apuc să mă îngrijesc de rănile de pe inima mea.
În facultate, mama mea a fost diagnosticată cu o boală mintală. La puțin timp după asta, am început să mă întâlnesc cu un tip, Cu boala mamei mele și schimbarea bruscă de comportament, lumea mea s-a schimbat. Am urmărit dinamica familiei mele, schimbarea rolurilor copil-părinte și am devenit părinte atât pentru mama, cât și pentru tata. M-am speriat, așa că am fugit în brațele unui bărbat, și în mai puțin de un an, ne-am despărțit. Eram devastată. Totuși, am rămas ocupată. Mi-am luat tot felul de activități în facultate și pe lângă, un job part-time, numai ca să îmi țin mintea ocupată.
O altă întâmplare petrecută recent în viața mea – anul trecut, cea mai bună prietenă a mea și cu mine am decis să renunțăm la prietenie. După ani de dinamică nesănătoasă, certuri, competiție și relație toxică, a plecat și a făcut ceea ce eu nu am avut curajul să fac. Asta s-a întâmplat chiar înainte să plec din țară, să lucrez în străinătate. Cred că am plând o dată în cele patru luni care au urmat acestei despărțiri. Nu s-a întâmplat până când nu am revenit în România și mi-am dat seama cât de frântă îmi era inima și că inabilitatea mea de a avea relații de prietenie sănătoase a fost rezultatul direct al unei răni nevindecate dintr-o prietenie trecută.
Ajungând în prezent, stând la cafea cu prietena mea, am văzut foarte mult din mine, o persoană care suferă și care voia cu disperare să fie OK cu lipsa darului procesului de durere. După ce am dat greș cu asta de câteva ori, iată ce am aflat – să plângi pe cineva sau după cineva nu înseamnă slăbiciune. Când poți să recunoști : „Hei, nu sunt chiar OK acum“, îți acorzi cea mai mare binecuvântare – grația. Grația pentru o inimă rămnită. Grație pentru o relație eșuată. Grație pentru pierderea cuiva drag. Grație pentru un vis nereușit.
Trebuie să învățăm să ne arătăm grație în procesul de pierdere, grație în momentele dificile.
We must learn to show ourselves grace in loss, grace in the hard moments.
Iată ce spune grația:
E OK să suferi acum. este dificil. Nu trebuie să fii puternică azi sau mâine. Simte tot ce este de simțit. Varsă toate acele lacrimi pentru că într-o zi nu o să mai plângi. Într-o zi, vei privi în urmă la asta și poate că vei zâmbi gândindu-te ce dar a însemnat pentru tine.
Rămâi în frângerea asta. Odihenște-te acolo. Rămânând acolo, îți faci șie și celorlalți un mare cadou – te vindeci. Lumea are nevoie de versiunea ta întreagă. Dacă te grăbești să treci peste această durere, o vei căra în tot ceea ce vei face. Eforturile tale de a pretinde să fii puternică vor face mai mult rău decât bine.
Nu toată lumea face asta, pentru că da, durerea este grea, să jelești este greu. Dar, rezultatul pe care îl vei primi va fi o viață plină, bogată și abundentă. Pe de altă parte, este vorba despre o variantă puternică, înțeleaptă li mai sănătoasă a ta. Mai întâi trebuie să încetăm să mai alergăm și să stăm cu această durere.
Durerea este de moment, dar este, de asemenea, necesară. să plângi pe cineva sau după cineva înseamnă că a contat, iar pierderea contează. Lacrimile de durere sunt ape blânzi care te duc la un râu al dezvoltării, al autodescoperirii și, în final, la liniște.
Există frumusețe în părțile dificile, frumusețe în sfărâmare. Nu-ți dori să stai departe de asta. Primește-o cu tot ce presupune ea. Va trece, dar acum, aceasta este perioada în care nu ești bine.
Citește și:
