Nostalgia – un alean sentimental pentru trecut. Este o forță puternică ce vine către noi în valuri, provocându-ne să reflectăm asupra celor mai dragi amintiri ale noastre, unor versiuni trecute ale noastre și asupra a ceea ce a fost odată. Este un prieten apropiat multora, o durere ascuțită uneori și ceva plăcut alteori.
Dacă ai amintiri care îți sunt foarte dragi sufletului, atunci acesta este un dar. Înseamnă că trăiești profund și înconjurată de oameni buni. Momentele și amintirile sunt ceea ce formează viața noastră. De asemenea, avem nevoie să privim în urmă, din când în când, pentru a realiza cât de departe am ajuns, în ce domenii putem avansa și pentru a ne da seama ceea ce vrem să fim.
Dar este un pericol care stă în romanțarea trecutului, astfel încât putem rămâne blocate în el. Romanțarea trecutului ne poate face să ratăm ceea ce se petrece în prezent.
Ai avut perioade dificile, de suferință ori de confuzie când erai nerăbădătoare să te întorci înapoi în timp înainte ca acestea să apară? Poate înapoi în copilărie, când te simțeai în siguranță și nimic nu te speria. Poate înapoi la o relație în care ai fost sau într-o perioadă când spiritul tău era plin și înfloritor. Poate înapoi la momentul premergător unei decizii care a schimbat totul.
Deseori, povestim ceea ce s-a întâmplat în trecut în versiuni mai elaborate și idealizate ale adevărului. Romanțăm. Și când o facem, nu ne permitem șansa de a face comparații de era atunci și ce e acum. Și în loc de asta, ne blocăm – ne uităm înapoi la ce a fost, alimentând numai teama că viitorul nu se va compara niciodată cu trecutul.
Poate că dacă ne-am opri din a tânji pentru ceea ce a fost odată și ne-am concentra pe cunoașterea a ceea ce este pentru noi chiar după colț, atunci poate că am fi recunoscătoare pentru tot ceea ce avem azi. Urmează acest sfat despre cum să încetezi cu romanțarea asta și să rămâi comcentrată pe prezent.
Fii prezentă
Romanțarea trecutului ne orbește și nu mai vedem ceea ce este chiar sub nasul nostru. În loc să petrecem zile după zile privind înapoi, mai bine ne-am antrena mințile să rămână în prezent. Acest moment este tot ceea ce avem. Este tot ce avem garantat. Hai să nu mai pierdem un alt moment trăind în trecut când sunt atât de multe lucruri bune care se întâmplă în jurul nostru. Concentrează-te pe ziua de azi. Găsește un lucru pentru care să fii recunoscătoare în acest moment și gândește-te la asta când mintea este tentată să o ia pe drum, înapoi.
Îndreaptă-ți inima spre speranță
Dacă nu ești fericită cu momentul prezent, atunci ar fi bine să privește totul optimist, cu speranță. Pentru că mai sunt multe de spus în povestea ta. Să păstrezi un loc în inima ta pentru speranță este un efort care merită. Nu este ușor întotdeauna, dar întotdeauna merită efortul.
Când te surprinzi romanțând trecutul, încearcă în schimb să pui acea energie în visul tău care înfățișează modul în care vrei să arate viitorul tău. Cine vrei tu să fii ca persoană? Ce impact vrei să ai asupra celor din jur? Cu ce fel de oameni speri să te înconjori?
Fiind deseori catalogată ca o persoană romantică, am experiență în ceea ce privește romanțarea trecutului. Trecerea de la fixația pentru ceea ce a fost, la implicarea în prezent și păstrarea speranței pentru ceea ce urmează să vină, aduce libertate gândurilor tale și liniște în viața ta.
Un text de Miruna Popescu
Citește și:
Scrisoare către tânăra eu, cea de 25 de ani, care simte că nu merită respect