Nu ești singura care a descoperit un dușman în oglindă.
Degetele îmi urmează textura neuniformă a feței, cu toate imperfecțiunile ei din perioada de adult, în timp ce stomacul mi se strânge a ură, frustrare și dorințe disperate. Aș clipi profund, întrebându-mă dacă aș putea să-mi transform imperfecțiunea într-un porțelan fără pori. Dar ochii mereu mi se vor deschide ca să descopăr că nu pot să fac asta.
Probabil că acest sentiment îți este și ție familiar. Poate că este o altă parte componentă a reflecției tale cu care te războiești, poate fi greutatea, o trăsătură fizică, sau pielea, ca în cazul meu. Se holbează la tine și te trimite într-o spirală în care te urăști. Te întrebi dacă se va schimba vreodată ori dacă te vei elibera vreodată de tirania ei.
Oglinda nu este dușmanul tău. Nici corpul, părul, pielea sau tenul. Dușmani îți sunt minciunile care ți s-au spus, mai ales cele pe care le-ai xrezut, iar acum aleargă sălbatice în mintea ta.
Pot să-ți spun ceva adevărat, în schimb? Inima ta este cea mai prețioasă și este cea mai importantă pentru tine. Este esența frumuseții tale și este nevoie disperatp de ea.
Corpul și zâmbetul sunt daruri pe care merită să le împărtășești, dar vibrația și puterea personalității tale sunt cu adevărat cele care conving. „Imperfecțiunile” tale (după standardele cui?) nu fac nicio diferență în frumusețea importantă pe care o ai de oferit.
„Nu contează”, am să repet, uitându-mă la mine, cu ochii înlăcrimați. Inima și mintea contează. M-am hotărât să-mi văd frumusețea dincolo de oglindă.
M-am hotărât să rămân convinsă că am avut mai mult de oferit lumii decât un zâmbet drăguț. Hotărârea asta nu s-a născut din amărăciune, frustrare ori luptă, ci chiar din darul de a adopta această mantră. Durerea a mai durat o perioadă. Am exprirat și am afirmat: „Nu contează”, până când chiar nu a mai contat, sau cel puțin până a contat mai puțin.
Cu pixul mi-am scris pentru a-mi reaminti de frumusețea mea în oglindă care mă salută în fiecare dimineață. Am scris cuvintele care contează . Scrise anume, înțelepte, blînde, curate, entuziaste, de dragoste – acestea erau adevăruri, și în concluzie, frumusețea mea. Acetea erau cuvintele care am decis că contează.
În timp, am încetat să mai urăsc persoana care mă privea înapoi. Am iertat-o pentru ceea ce mi-am dorit să fie altfel și am acceptat-o pentru ceea ce era. Cu mintea vindecată, și fața parcă a început să mi se vindece. Bucuria adevărată a fost să descopăr importanța de a vedea adevărul și de a crede în el, dincolo de minciuni, pentru că el mi-a redat frumusețea pe care am conștientizat-o.
Asta sper și pentru tine. Să-ți cunoști inima și să știi ca asta contează. Acolo se află fumusețea ta.
Un text de Miruna Iosifescu
Citește și:
Coronavirus: Trebuie să fim schimbarea, să o creăm și să o trăim
Ai aproape 30 de ani? Perfect, ești abia la începutul drumului
