Poate că este nevoie ca mai întâi să ne spargem în mii de bucățele înainte de a deveni un întreg.
O iubire care doare este cea mai sfâșietoare. Este aceea în care ne-am pus mari speranțe, aceea pentru care am jucat la ruletă tot – doar pentru a afla că a fost de fapt un pariu pe care niciodată nu l-am fi câștigat. Așa că ne spargem în milioane de mici bucățele și ne mirăm cum de am putut să ne înșelăm atât de rău.
Facem greșeli în dragoste. Alegem oameni pe baza lecțiilor pe care sufletele noastre au nevoie să le învețe fără a realiza că, de obicei, tocmai acele lecții dificile avem cel mai mult nevoie să le experimentăm. Nu putem fi schimbați cu ușurință și nu putem să-i lăsăm pe ceilalți să pătrundă în mințile noastre deschise – dar se poate întâmpla asta numai atunci când nu ne mai rămâne nimic, decât noi înșine și regretele noastre.
Poate că nu există greșeală atunci când avem nevoie cu adevărat să învățăm mai multe despre cine suntem și cum iubim, dar sunt totuși acele iubiri pe care am vrea să le reluăm de la început, adică pur și simplu să ni le luăm înapoi. Acelea ale căror finaluri au fost prea dureroase pentru noi încât să ni le dorim ca parte a trecutului nostru.
Dar indiferent cât de mult ne-am dorit ca această iubire să fie altceva decât a fost, asta nu va schimba niciodată realitatea: singurul motiv pentru aveam nevoie de această dragoste a fost pentru a ne frânge inima. Adevărul este că avem nevoie de această mare greșeală pentru a ne ajuta să ne îndreptăm spre iubirea vieții noastre.
Avem nevoie să ne spargem în milioane de bucățele pentru a afla cum vrem să ne adunăm la loc.
Deseori, cea mai mare greșeală a vieții noastre este o relație de care ar fi trebuit să fugim chiar din clipa în care a început – sau măcar să-i punem capăt cu mult înainte de momentul în care am făcut-o până la urmă și de a o lua la vale.Dar n-am făcut-o, și asta nu pentru că așa a fost să fie, ci pentru că fără ea nu ne-am fi dat seama niciodată ceea ce înseamnă cu adevărat iubire.
Întotdeauna putem alege să rămânem într-o relație care este o bătălie constantă a dorințelor și idealurilor.Totuși, nu contează de câte ori sperăm că se va termina diferit sau că de data aceasta va funcționa – niciodată nu se întâmplă așa. Și asta pentru că relației nu-i este dat să funcționeze. Greșeala noastră se termină de obicei lăsând un gust amar, sau chiar dezastruos. Scopul ei este să ne zgândăre, să ne zdruncine și să ne provoace până în măduva oaselor, pe noi și ceea ce credem noi despre dragoste.
Suntem menite să ne întrebăm ce nu a funcționat și ce înseamnă de fapt dragostea pentru noi. Nu este un proces peste noapte, ci unul care necesită timp pentru a ne cufunda în noi înșine până când nu ne mai ascundem de adevărul că inimile noastre șoptesc.
Este o stare de vindecare care ne spune că putem trimite dragostea noastră cuiva, dar și că putem ieși dintr-o relație cu capul sus și cu convingerea că nu am distrus cel mai bun lucru pe care l-am avut vreodată. Pentru că iubirea vieții este acolo, așteptându-ne, iar când ne vom întâlni nu ne vom îndoi de ce am avut nevoie ca inimile să ne fie frânte așa cum au fost.
Nu vor mai fi bătălii de câștigat sau lucruri de schimbat. Nu vor mai fi nevoi neîmplinite sau episoade dramatice la fiecare colț. În realitate, această iubire ne va arăta de ce niciuna din relațiile precedente nu a funcționat. Și asta pentru că ele, tot timpul, ne-au condus la asta, la această persoană care a fost creată doar pentru noi și cumva prin căile șerpuitoare ale vieții, finalizându-se în ceva ce nu este perfect, dar este perfect pentru noi. Cea mai mare mare greșeală a noastră și cea mai mare dezamăgire au fost menite să ne ajute să ajungem la iubirea vieții. Pentru că fără ele, poate că nici nu am fi aflat cum arată iubirea adevărată.
Iubirea vieții vine numai atunci când suntem pregătite pentru ea. Când am rupt în bucăți pe acel cineva care am crezut că ar trebui să fim și ne-am acceptat așa cum suntem. Asta se întâmplă numai atunci când am început să credem că merităm ceea ce vrem. Iubirea vieții nu va arăta și nu va fi ca nimic din ceea ce am mai avut. Poate vine încet, lin sau poate intra în viața noastră ca un glonț. Poate veni îmbrăcată în prietenie sau poate fi atât de fierbinte încât am crezut că sigur ne vom arde. Dar, datorită acelei mari greșeli noi nu mai suntem aceiași oameni care am fost odată, așa că vom aborda dragostea altfel.
Vom căuta liniștea în locul intensității unei furtuni. Ne vom permite să privim trecutul în mod superficial și să apreciem energia pe care această persoană o aduce în viața noastră, flacăra noilor adâncimi ale legăturii pe care o experimentăm. Încet-încet, ne vom da seama că nu contează cine este cealaltă persoană, ci cum reușește să fie iubirea vieții noastre, una singură în viață.
În timp, înțelegem că iubirea nu ar trebui numai să adauge valoare vieții noastre, dar să ni și ajute să devenim versiunile cele mai bune ale noastre.
Numai o mare iubire ne poate ridica la o asemenea măreție.
Asta e treaba cu iubirea vieții – s-ar putea să nu fie exact la cine ne-am gândit că o să fie, și s-ar putea să nu vină fără provocări, dar are ceva care ne face să vrem să fim mai buni. Este o iubire care ne inspiră, și ne arată că nu temem deloc, și că poate nici măcar n-am dat-o în bară atât de rău pe cât credem.
Pentru că în sfârșit ne-am dat seama că „Greșeala vieții“ a fost de fapt o stea a nordului tot timpul, arătându-ne calea spre Iubirea vieții.
„Uneori lucrurile rele care ni se întâmplă în viață ne pun direct pe calea către cele mai bune lucruri care ni se vor întâmpla vreodată“
Un text de Sonia Teodorescu
Citește și:
