Probabil că nu vei recunoaște niciodată adevărul, dar realitatea este că nu ai iubit-o niciodată.
Presupun că e doar o chestiune de perspectivă, pentru că altfel cum să o iubești când de fapt nu ai văzut-o niciodată cu adevărat? Ea a fost doar o pelerină de ploaie pentru vreme rea. O salvare, când erai cel mai rănit. Te-ai aruncat asupra ei cu voracitatea unui animal de pradă, dar n-ai încetat niciodată să te întrebi de ce ai vrut-o – sau mai rău – ce te faci acum cu ea când chiar e a ta.
Nu ți-a fost niciodată predestinată. N-am fost nimic mai mult decât un înlocuitor pentru ceva mai bun. Și, mă îndoiesc că vezi asta acum, pentru că adevărul este că încă ți-e frică de propria ta umbră.
Vezi tu, există femei ca ea, femei care schimbă lumea cu amprentele lor delicate și cu buzele care se mișcă precum cursorul peste o paginile albe ale unui bărbat care s-a temut prea mult să-și scrie propriile povești. Așa că o va face ea pentru tine. Îți va da un înțeles, acolo unde îți lipsea, și va crea o catastrofă frumoasă a contradicțiilor, care te va face să uiți motivul pentru care femei ca ea există.
Femei ca ea există pentru a face o punte între un capitol și altul, pentru a agita puțin starea prezentă și pentru a traduce sentimentele și gândurile pe care niciodată nu ți le-ai imaginat că vor afla înțelesul prin fereastra sufletului care obișnuia să fie închisă.
Așa că, a fost simplu să te gândești că te îndrăgostești de această femeie, această măreție unică, pentru că te-a făcut să simți așa cum nu ai mai făcut-o niciodată. Dar nu tratăm niciodată dragostea ca fiind de unică folosință. Se spune că nu putem pierde ceva ce a însemnat mult pentru noi, dar asta nu înseamnă că trebuie să-i lăsăm să plece pe cei pe care i-am iubit fără să ne implicăm mai mult. Fără să iubim cu atenție.
Uneori, pierdem oamenii de lângă noi pentru că uităm să încercăm să-i păstrăm. Nu în buzunare ca pe niște brelocuri dintr-o viață frumoasă, sau chiar dintr-una trăită în singurătate sau disperare, ci să-i păstrăm aproape de noi într-o manieră care să nu pună la îndoială cât de mult au însemnat pentru noi.
Ea vede adevărul nu în ochii tăi, ci în acțiunile tale. Se spune că nu lași niciodată iubirea adevărată să plece, așa că poate de asta este așa de ușor să te gândești că poate nu a fost niciodată vorba de dragoste, pentru că dacă ar fi fost, nu ai fi lăsat-o să plece așa de repede și fără să faci niciun efort de a o reține. Așa că poate nu a fost iubire, ci singurătate.
Nu a fost menită să fie cineva care să-ți facă viața mai ușoară; ea nu a venit pe planeta asta pentru a-ți satisface cumva pofta ta după un pat cald. Am putea da vina și pe ea și să spunem că ar fi trebui să observe toate semnele, dar poate că doar a fost orbită de dragoste și pur și simplu a crezut că și tu ești.
Nu există motive să iubești o femeie ca ea, dar din nou, poate că cel mai dur adevăr este că nu există motiv să nu o faci. Ar putea fi unul din acele suflete speciale care se află printre noi al căror scop unic pe Pământ este acela de a iubi și de a fi iubite.
Indiferent că nu a fost mai mult decât un loc sigur pentru aterizare ori ți-a furat inima altfel decât a mai făcut-o cineva, cel mai simplu este să o lași să plece. A fost împachetată în vechea și ponosita ta valiză de emoții supărătoare mai repede decât a dispărut parfumul ei din așternuturile tale.
S-ar putea să-și fi îndeplinit scopul pânp la urmă, și în adâncul tău știi că nu vei mai fi același.
Această femeie care se presupune că nu ar fi trebuit să fie vreodată altceva decât un substitut a ceea ce tu îți dorești cu adevărat a schimbat cumva ceea ce tu ai căutai. Dar nici nu mai contează acum, pentru că ea deja a plecat și merge mai departe.
Sunt milioane de feluri în care îi poți arăta celui drag că îl iubești, dar în cele din urmă numai apatia este cea care demonstrează că nu o facem. Știu că este o pastilă greu de înghițit, dar dacă ai iubi-o cu adevărat, ar fi lîngă tine în continuare. Acum, tot ceea ce auzi este liniștea palidă a propriilor alegeri condamnate să ducă o viață lipsită de intimitate.
Dar te-ai simțit bine între ziduri, sau cel puțin măcar erau confortabile, așa că ți-a fost ușor să uiți sentimentele care începuseră să înflorească, și le-ai îngropat sub munși de temeri și ăndoieli. Când întâlnești o iubire ca a ei, nu ai altă variantă decât să o lași să te schimbe – dar tu nu erai pregătit pentru asta.
De ce să pretinzi că a fost dragoste, când în final este clar că nu a fost decât singurătate?
Un text de Andreea Tudorică
Citește și:
