Se strecoară câteodată adânc în inima mea o durere și o goliciune care mă fac să mă întreb dacă mai sunt capabilă de o altă poveste romantică, o altă iubire. Cred că este încă o modalitate prin care să-mi manifest cele mai mari temeri care au legătură cu tine; nu numai că m-am simțit arunacată deoparte, folosită, chiar și trădată – acum, chiar mă întreb ce să fac cu inima mea, când nu-ți mai aparține.
Mă întreb dacă ea, sau eu, suntem capabile să mai iubim la fel vreodată.
Nopți la rândul obișnuiam să stau și să mă uit la Lună, întrebându-mă dacă sunt praf, dacă mai pot să fiu cu cineva vreodată. Poate că aici am greșit, că nu am avut un plan de rezervă. Pentru că tu ai avut mereu unul. Un plan ascuns adânc în inima ta pe care, dacă lucrurile ar fi luat-o razna, l-ai fi pus în aplicare, ai fi avut unde să fugi.Cred că în multe privințe m-am pregătit pentru asta, pentru că tot ce am făcut a fost să vorbesc despre cum inima mea nu a simțit niciodată acest lucru înainte și cum nu a fost nicio problemă pe care a planificat-o divinitatea, pentru că părea să cădem împreună cu o gravitație pe care niciunul dintre noi nu știa cum să o controleze.
Și poate că această inimă a mea, care se simte atât de goală, a fost programată de divinitate sau poate este doar produsul nostru și al faptului că, indiferent cât de mult am încercat, am repetat greșelile pe care am șoptit că n-o să le facem și ne-am rănit unul pe altul în moduri care ne-au făcut să simțim și mai multă durere.
Presupun că, la fel cum se întâmplă de obicei, sutn cea care a trăit și a simțit suficient cât pentru amândoi. Eu sunt cea care stau și mă uit la inima care-mi sângerează știind că nu numai a mea simte această durere, chiar dacă numai eu sunt curajoasă ca să o spună.
Dar sentimentele nu sunt întotdeauna plăcute, și nu sunt întoteauna comode, așa că devine dificil să trăiești în prezent când simt că inima mi se frânge. Ca și cum nu știu ce să fac cu tot ceea ce simt. Așa că pentru un timp m-am închis. Nu voiam să mai simt nimic; nici modul în care soarele îmi sărută umerii sau cum o privire a unui bărbat îmi provoacă fluturi în stomac.
Nimic.
Pentru că dacă m-aș fi deschis chiar și puțin, durerea provocată de pierderea ta, a noastră, ar fi dat buzna atât de repede, încât aș fi uitat cum să respir. Am uitat tot în afară de dorința aceea de a fi a ta, așa că am vrut să nu mai simt nimic.
Pentru prima dată în viața mea nu-mi păsa de romantism. De dragoste. De relații. Nu mai conta niciuna, și după niște întâlniri la care m-am dus cu greu, am început să mă întreb că poate mi-e dat să fiu singură pentru tot restul vieții pentru că în inima mea nu mai simțeam nimic.
Nu am simțit maximele la care poate ajunge conversația cu o persoană pe care nu o cunosc, nici fluturii în stomac gândindu-mă cum ar fi să-și pună buzele pe gâtul meu, acolo unde obișnuiai tu să o faci, dar cel mai important, nu simțeam nici durerea provocată de absența ta.
Dar indiferent ce s-a închis, într-un final se va deschide, și așa a fost. Inima mi-a înflorit, nu neapărat pentru un iubit – ci pentru mine. Mi-am dat seama că atunci când cel pe care îl iubim pleacă, nu trebuie să plece și iubirea. Așa că am luam tot ceea ce ți-am oferit întotdeauna, tot ce am simțit și am redirecționat către mine.
Pare că mereu comparăm iubirile; comparăm ce am simțit cu diferiți parteneri cu legătura actuală, și deseori avem senzația că ne-a scăpat ceva pentru că cineva a ales că nu mai facă parte din povestea noastră. Oricum, ceea ce am am uitat să recunoaștem este că nu există greșeli.
Uneori, se întâmplă ca cineva să stea în viața noastră numai pentru câteva capitole și nu pentru întreaga poveste; câteodată avem nevoie să experimentăm ceea ce facem doar ca să ne deschidem mai mult și să ne ajutăm să înțelegem că iubirea este un sentiment, dar și o alegere.
Cred că nu iubim în același fel de două ori, doar pentru că fiecare este diferit și fiecare relație – sau chiar situație – este diferită.
Oamenii creează legături împreună în diferite moduri, marginile li se contopesc. amestecându-se și astfel puzzle-ul nostru se schimbă depinzând de cine se potrivește în acel spațiu pe care am pus eticheta de „Iubire“ sau „Relație“. Nu există mai bine, mai rău; tot ce ni se întâmplă ne este necesar.
Trebuie să acceptăm lucrurile așa cum sunt în acest moment, și să avem încredere că iubirea care ne este dat să ne vadă cum îmbătrânim ne va găsi, și poate va fi o veche iubire reaprinsă sau poate fi una nou-nouță, dar fără doar și poate, iubirea va bate din nou la ușă.
Și așa, nu știu ce urmează și ce va deveni iubirea pe care ți-o port, dar nu mai pretind că nu există și nu mă închid în mine respingând ce oferă viața ori sentimentele pe care un nou iubit le-ar putea provoca.
Nu mai compar iubiții între ei, nu mai gândesc că dacă ai plecat, nu mai există nimic, pentru că știu că, chiar dacă nu există două iubiri la fel, tot voi iubi.
Ne conectăm la un suflet în ciuda tuturor obstacolelor și vom vorbi sub clar de Lună și vom simți cum se dezvoltă sentimentele în inima noastră pentru a explora legătura care există pentru o zi sau pentru totdeauna.
Și pentru că acum înțeleg că dacă aceasta n-a fost o iubire pe care să o fi ales, nu înseamnă că nu pot alege iubirea.
Un text de Sonia Teodorescu
Citește și:
