Nu cred în depresie.
Și vreau să specific faptul că nu neg că există această boală, dar trec totul prin filtrul experienței mele personale. Când spun „Nu cred în depresie”, vrea să spun în primul rând că nu cred în depresia mea. Să vă explic.
Fiind o persoană care nu a fost diagnosticată cu depresie și nu a luat antidepresive în ultimii trei ani, pot spune, cu certitudine, că să ai de-a face cu demoni în mintea ta nu este același lucru cu a te simți trist. Este obositor și frustrant. Și deseori nu face altceva decât să te lase încolțit de propriile nesiguranțe.
„Trebuie dpar să privești partea frumoasă a lucrurilor”, ar spune lumea.
„Este un concept grozav”, aș răspunde cu un sarcasm copleșitor. „Nu există parte grumoasă în mintea mea, acum. Nu există decât părți întunecate și nefericite”. Mulțumesc foarte mult.
Sfârșești prin a te simți singur în gândurile tale. Așa că aluneci ușor pe panta depresiei, spunându-ți că nimeni nu va înțelege vreodată ceea ce simți. Într-un fel, este adevărat. Nimeni nu poate ști cu exactitatea ceea ce simți și ceea ce gândești..
La un moment dat, m-am săturat să mă mai simt tristă și lipsită de putere în fața emoțiilor mele care mă copleșeau. Voiam să mă simt bine, să fiu „normală”. A durat ani de zile până am înțeles că nu există așa ceva: adică, normal. Există „sănătos” și chiar și acest concept este diferit în mod unic pentru fiecare persoană. Această revelație m-a adus în punctul în care mi-am dat seama ce căutam fără să-mi dau seama: liniște, pace.
Cineva mi-a zis odată: „Energia este o alegere.” În fiecare dimineață când mă trezesc, este primul gând care-mi vine în minte, și așa îmi stabilesc ritmul zilei care tocmai începe. Aleg să fiu recunoscătoare, să încerc să privesc viața în mod pozitiv, să încerc să fac cuiva ziua mai bună, fiind prezentă acolo pentru el sau ea.
Astfel, stabilesc o țintă care schimbă focusul dincolo de mine și mă face să privesc situația în ansamblu. Trag aer adânc în piept. Beau apă. Încerc să fac cel puțin un lucru pe zi care să-mi aduc bucurie. Mă gândesc la toți oamenii pe care îi iubesc și încerc să nu uit cât de norocoasă sunt pentru că am fost binecuvântată cu niște relații atât de minunate.
Alegerea modului în care privești viața este mai ușor de spus decât de făcut și, din nefericire, nu se întâmplă peste noapte. Se petrece print-o serie de mici schimbări pe care le faci în privința modului cum îți setezi mintea și stilul de viață. În final, îți vei găsi liniștea.
Acum câțiva ani când făceam terapie, am aflat că este important să nu-ți reprimi sau să lupți cu emoțiile negative.. terapeutul meu mi-a comparat la un moment dat tristețea mea cu un copil care plânge: „Cum ai reacționa la asta?” Reacția ar fi să-l alini. Mi-a spus că în același mod în care a-i alina pe cineva care suferă, așa trebuie să-mi acord timp să am grijă de mine ori de câte ori simt că propria negativitate devine prea apăsătoare. Alinarea poate fi prezentă în mod unic pentru fiecare persoană sau poate chiar pentru aceeași persoană în diferite situații.
Cred că există zile bune și există și zile proaste. Cred că sunt foarte sensibilă, iar emoțiile mele se declanșează foarte ușor. Cred că interacțiunile sociale mă epuizează mai mult decât îi epuizează pe alții și de aceea am nevoie de timp cu mine însămi pentru a mă reîncărca. Totuși, refuz să cred că „setările mele din fabrică” sunt „depresivă” sau „tristă”.
Energia este o alegere. Aleg să fiu în pace cu bucăți din bine care au nevoie de iubire, alinare și atenție așa cum aleg să ofer altora ceea ce mi-aș dori să primesc de la lume.
Mi-am dat seama că imediat ce mi-am mutat concentrarea de la modul mizerabil în care credeam că mă aflu către ceea ce se întâmpla cu adevărat în afara minșii mele, mi-a fost mult mai simplu să schimb macazul. Iar acum sunt liberă să-mi scriu propria poveste.
Un text de Sonia Teodorescu
Citește și:
De ce se cred uneori, acești „promotori” ai speciei lui Adam, buricul Universului?
