Una dintre cele mai bune chestii atunci când ești într-o relație este că (am hotărât eu, ha!) este că nu mai trebuie să mergi la date-uri unde inevitabil ești întrebată: „Ce-ți place să faci în timpul liber?“
Ar trebui să fie o întrebare la care să fie simplu să răspunzi. Nu-i așa? Nu e ca și cum te-ar întreba cineva cât este radical din 445.908 sau altă nebunie matematică. Nu e ca și cum te-ar întreba cineva să explici în limba latină de ce (naiba!) este Ed Sheeran atât de popular. Pur și simplu ești întrebată ce-ți place să faci în timpul liber.
Problema e că, oricum, n-am nici cea mai vagă idee cum să răspund. Când eram copil aveam hobbiuri. Îmi plăcea să colecționez timbre, pietre și scoici (pe ăsta îl mai am și acum). Îmi plăcea să merg la munte, prin pădure, și în general cam toate lucrurile pe care le fac copiii. Dar hobbiurile sunt mult mai complicate când ești adult.
De exemplu, dacă spui că îți place să dormi, o să se creadă că ești o leneșă și că nu faci mai nimic prin casă. O trântoriță. Dacă spui că îți place să călătorești și să fugi cu orice ocazie de acasă , o să se creadă că nu prea stai pe acasă și iar nu e bine, că înseamnă că nu ești de casă, ești o aventurieră. De exemplu, când eram mai tânără îmi plăcea să fac focul și să mă uit la el. Dar vedeți voi, nu e bine să povestești de la prima întâlnire că îți place focul, pentru că s-ar putea să nu mai ai parte de a doua întâlnire.
Am descoperit cu niște ani în urmă un secret. Pentru oricine are astfel de probleme existențiale ca și mine, am găsit soluția! Dacă vrei să impresionezi, și dacă vrei să transformi niște hobbiuri mai neobișnuite în ceva impresionant, adaugă din când în când cuvintele: din când în când, uneori, extrem sau experimental. Iar dacă îți place să dormi, nu spune pur și simplu „îmi place să dorm“, pentru că asta te face leneșă. Dar dacă spui „din când în când îmi place să dorm“ pare chiar sexy. Dormitul experimental sună chiar mai bine:))
Text de Sonia Teodorescu
Citește și: