Dacă m-ai fi întrebat acum trei ani dacă voi fi vegană vreodată, răspunsul ar fi fost un politicos, dar hotărât: „Nu”. Ți-aș fi spus că nu pot renunța la brânză și că am dubii că dieta vegană este una sănătoasă. Știu că nu erau nici cele mai puternice și nici cele mai informate motive, dar ți-aș fi spus că încerc să cumpăr cât mai multe produse bio, ouă de la găini crescute pe pământ. Ți-aș fi spus că m-am documentat despre ceea ce înseamnă bio și îmi fac cumpărăturile în funcție de aceste informații.
Am avut episoade în care am fost vegetariană și apoi am renunțat. Și asta de când eram o adolescentă și îmi păsa profund de planetă. Reciclez cu foarte mare grijă, folosesc sticle de apă refolosibile, semnez petiții împotriva dezastrului ecologic și particip la proteste împotriva distrugerii mediului. Cumpăr cosmetice care nu au fost testate pe animale. La orice cumpăr, aleg în funcție de aceste considerente.
Aproape toată viața m-am preocupat de problemele de mediu. Dar se pare că nu am fost suficient de preocupată încât să fac o schimbare uriașă a stilului de viață. Chiar și în prezent, veganismul presupune diverse incoveniente cum ar fi să trebuiască să verifici mereu ceea ce cumperi (unele produse pe care le consideri ok își pot schimba ingredientele), să crezi pe cuvânt oamenii care-ți prepară mâncarea, iar când ieși în oraș trebuie să verifici dacă respectivul restaurant are și variante vegane la meniu.
În consecință, cum am ajuns vegană? Totul a început atunci când l-am cunoscut pe iubitul prietenei mele, Octav. Eram la un grătar undeva pe la munte, iar eu și prietena mea, Sorana trebuia să așteptăm să mâncăm, pentru că Octav și prietenii lui trebuiau să gătească primii pentru că erau vegani. Nu erau agresivi în ceea ce privește alegerile noastre alimentare, iar noi nu dădeam ochii peste cap sau făceam glume pe seama lor. A fost o zi foarte frumoasă.
Când Sorana și Octav au anunțat că urmează să aibă un copil, ea mi-a spus că va deveni vegană, și că își vor crește copilul în stil vegan. Mă simt rușinată acum, dar eram foarte îngrijorată – toate cunoștințele mele despre veganism proveneau din niște articolașe superficiale de pe Internet. De unde îți iei calciul? Dar proteinele? Dar vitaminele? Nu este periculos? Sorana mi-a explicat foarte răbdătoare ce știa, și m-a îndrumat să caut informații singură.
Asta am și făcut; am căutat site-uri, am citit cățti, articole bine documentate, m-am uitat la filme documentare și mi-am umplut golurile pe care le aveam în acest domeniu. Ceea ce am aflat a început să se lipească de mine: am devenit din nou vegetariană. Nu puteam împăca ceea ce aflasem despre realitățile despre carne și industria lactatelor cu persoana care credeam că sunt. Am întrebat-o pe Sorana – pentru prima dată – de ce a decis să fie vegană. Nu era ca mine, un apărător al planetei și drepturilor animalelor. De fapt, era cam ultima persoană la care m-aș fi așteptat să devină vegană. „Pentru că nu am nevoie să mănânc carne, ouă sau lactate”, mi-a spus. „Nu trebuie să moară sau să sufere animale pentru ca eu să trăiesc”.
Acela a fost momentul. Consumam carne și lactate admițând astfel că eram OK cu suferința și moartea animalelor pentru plăcerea/comoditatea/supraviețuirea mea. Dar puteam face altă alegere. Așa că am făcut-o.
Am devenit vegană acum doi ani. Bineînțeles, mă aflu într-o poziție unde să fiu vegană este simplu: fără alergii alimentare sau probleme de sănătate, am suficienți bani pentru a cumpăra ingredinte vegane și specialități pentru a face mâncărurile gustoase. Impactul pe care chestia asta l-a avut asupra mea a fost uriaș. Am văzut o îmbunătățire a stării mele de sănătate, în general – un beneficiu neașteptat; prietenii strânse cu prieteni vegani. Înainte să devin vegană, nu prea găteam, dar acum a devenit un hobby. Îmi place să experimentez și să descopăr moduri de „veganizare” a mâncării pe care o consumam de obicei.
Mai mutl decât atât, fiecare aspect al modului meu de viață a început să se schimbe pe măsură ce încercam mereu să micșorez suferința vietăților și să contribui la binele planetei. Am început să-mi fac propria loțiune de corp, spray-ul de curățat, detergentul de rufe și am renunțat astfel la plastic și chimicale. Am început să mă întreb de unde provin lucrurile pe care le cumpăr: cine le face? Cum au ajuns acolo? Cât au termen de valabilitate? Încerc să fiu un consumator mai bun, chiar dacă uneori asta este un inconvenient.
Mă bucur că am avut curajul de a adopta acest stil de viață. Sunt mândră de mine pentru că am luat-o pe această cale.
Un text de Mira Corăbieru
