Pentru aproape orice femeie celulita reprezintă un adevărat coșmar. Nu ai cum să o faci să disapră ca prin minune. Nu există creme-minune care să o „șteargă“, nu există remedii care să împiedice revenirea ei, dar există însă unele schimbări în stilul de viață care ajută la atenuarea acesteia.
I se mai zice, în popor, ca să spunem așa, „coajă de portocală“ sau „fagure de miere“. Apare de cele mai multe ori pe pulpe, fese și în jurul șoldurilor. Mai poate apărea pe sâni, pe abdomenul inferior sau în partea superioară a brațelor.
Printre cauzele apariției celulitei se numără o dietă dezechilibrată, stresul, fumatul, curele drastice și anticoncepționalele. Primul pas pentru reducerea celulitei este schimbarea regimului alimentar, mai exact o dietă bogată în antioxidanți. Aceștia luptă împotriva radicalilor liberi, responsabili, în parte, de apariția celulitei. Excesul de sare contribuie la retenția apei în țesuturi, unul dintre factorii care declanșează apariția celulitei. Ar trebui diminuat și consumul de produse rafinate, fiind de preferat consumul de carne slabă, fructe, legume și cereale.
Cum putem scăpa mai ușor de celulită – Masajul anticelulitic
Acesta poate da rezultate foarte bune, pentru că stimulează circulația sangvină și limfatică, eliminând toxinele și apa în exces din țesuturi. Astfel, nu numai că se estoimpează celulita, dar pielea devine mai fermă, iar mușchii se tonifică. Mesajul celulitic este puțin mai dureros decât cel obișnuit , dar intensitatea acestuia poate fi redusă pentru a nu apărea vânătăi. Ține cont, că și la o intensitate mică, dacă ești la menstruație, s-ar putea ca acest masaj să ți se pară dureros. Masajul anticelulitic este interzis femeilor care suferă de boli de piele și de varice.
Cum putem scăpa mai ușor de celulită – Mișcarea
Bineînțeles, că una dintre cele mai eficiente metode de a reduce celulita, dacă nu poate chiar cea mai eficientă este activitatea fizică susținută. Are un rol important în puierderea grăsimilor, îmbunătățește circulația sangvină, cu efecte vizibile asupra pielii. Printre acestea, exercițiile de aerobic stimulează metabolismul și arderea grăsimilor, mersul rapid pe jos sau cu bicicleta și înotul ajută la pierderea grăsimilor, care amplifică aspectul celulitei. Fă sport de cel puțin trei ori pe săptămână, Încălzește-te timp de 5-10 minute înainte de a te apuca de exercițiile fizice. dacă ai probleme cu circulația, evită hainele strâmte pe talie și picioare, băile și dușurile fierbinți, deoarece dilată venele. Pentru a ajuta sistemul limfatic să scape de toxine poți masa picioarele și coapsele cu o perie de corp.
Cum putem scăpa mai ușor de celulită – Apa
Nu scapi de celulită peste noapte cu un regim de viață sănătos, dar măcar o poți ține sub control. Bea 2 litri de apă în fiecare zi, pentru a-ți hidrata pielea. Vara e bine să mănânci pepene și afine. Au efect diuretic, iar consumul lor te va ajuta să-ți detoxifici organismul. Renunță la cafea și alcool, pentru că te deshidratează și vei acumula toxine, care agravează celulita.
Cum putem scăpa mai ușor de celulită – Împachetări
Poți încerca să ameșiorezi celulita cu ajutorul împachetărilor cu zaț de cafea și ulei de măsline. Folosește de fiecare dată un zaț cald și proaspăt. Încălzește uleiul de măsline, amestecă-l cu zațul, aplică pe zonele problematice și împachetează apoi cu folie alimentară. Lasă să acționeze 15-30 de minute, după care fă un duș. Pielea se va tonifica și va fi mai fermă.
Citește și: