Pentru a pune sângele în mișcare și pentru a scăpa de oboseala de peste zi, îți propunem câteva exerciții simple. Acestea vor împiedica apariția varicelor și-ți vor menține tonusul muscular.
Primele 5 minute
Stai întinsă pe spate, cu picioarele drepte și cu brațele pe lângă corp. Ridică, pe rând, câte un picior. Rotește-l în aer încet, desenând imaginar cercuri. Rotește piciorul de 5 ori într-o direcție, apoi de 5 în direcția opusă. Odihnește-te câteva secunde, apoi repetă cu piciorul celălalt.
Următoarele 5 minute
Întinsă pe spate, îndoaie genunchii și stai cu tălpile pe podea și mîinile pe lângă corp. Pune o carte voluminoasă între genunchi și strânge-o tare. Din această poziție, ridică de la sol șoldurile, cât de mult poți și rămâi așa câteva secunde. Revino la sol, odihnește-te puțin și repetă.
Ultimele 5 minute
Mai ții minte mișcarea pe care o faci când patinezi? Exercițiul următor se bazează fix pe asta. Stai dreaptă, cu picioarele apropiate și mâinile pe lângă corp. Din această poziție, alunecă pe parchet cu piciorul drept, în diagonală și adu-l imediat în urmă pe stângul. Apoi, du-te către dreapta. Mișcă în tot acest timp și brațele, la fel cum ai face dacă ai fi la patinoar. Fă câte 10 astfel de pași laterali și apoi odihnește-te. Repetă.
Citește și: