Nu ai nevoie de gantere. Bine, poți face în plus pe lângă exercițiile pe care ți le recomandă Loredana Toma, instructor fitness. Ea folosește aceste exerciții pentru cei care vor să-și întărească musculatura brațelor și nu au la dispoziție prea mult. Astfel, exercițiile recomandate de ea, pot fi făcute în fiecare zi, acasă, câte cinci minute.
Deci, durează cinci minute, ai nevoie de un covoraș de gimanstică sau yoga. Pentru fiecare exercițiu, repetă de câte ori se recomandă, apoi treci direct la umătorul exercițiu. După ce ai făcut toate cele trei exerciții, poți repeta întregul circuit de două sau trei ori.
Flotări
Așază palmele pe sol la nivelul umerilor, întinde picioarele în spate, distanțate, sprijină-te în vârfuri. Corpul ar trebui să formeze o linie dreaptă de la cap în călcâie. Păstrează mușchii abdomenului încordați, îndoaie coatele și lasă corpul să coboare spre sol. Coatele trebuie îndreptate în spate, nu în lateral. Împingeți din nou. Aceasta este o repriză. Trebuie să faci 8 reprize de flotări.
„Commando-uri“
Stai în poziția „scândură“ așezată pe antebrațe, pe vârfuri, coatele sub umeri, iar șoldurile la aceeași înălțime ca umerii. Ridică un braț și împinge pe celălalt; repetă cu celălalt braț și revino în poziție. Evită mișcarea șoldurilor pe toată durata exercițiului. Fă 8 reprize.
„Urcat pe munte“
Începe din „scândura ridicată“, cu umerii pe linia încheieturilor. Menține mușchii abdomenului încordați. Pune un genunchi sub piept, apoi celălalt. Aceasta este o repriză. Continuă alternând, cât mai repede, pentru 30 de reprize.
Citește și: